[ X ]
Șefa statului a discutat, la Londra, cu Cancelarul Ducatului de Lancaster
19 Septembrie

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi, la Londra, cu Nadhim Zahawi, Cancelarul Ducatului de Lancaster, ministrul britanic pentru Egalitate și Relații Interguvernamentale, informează CURENTUL.

Oficialii au discutat despre securitatea regionala, și despre provocările cărora trebuie să le facă față Republica Moldova și întreg continentul european din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Șefa statului a menționat că scopul autorităților de la Chișinău este să mențină pacea și stabilitatea în țară, și să asigure reziliența economiei și a cetățenilor în condițiile crizei energetice, tot mai accentuată odată cu apropierea iernii.

La fel, interlocutorii au discutat posibilități de cooperare în domeniile energetic, pentru  combaterea dezinformării și a propagandei, reformarea justiției și lupta cu corupția.

Inapoi la arhiva noutaților