[ X ]
[ X ]
[ X ]
Șefa statului a discutat cu Majestatea Sa Margareta și cu Alteța Sa Regală, Principele Radu
14 Noiembrie

Președinta Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și cu Alteța Sa Regală, Principele Radu, care sunt în vizită la Chișinău.

„Am vorbit cu Majestatea Sa despre situația din Republica Moldova și despre reușitele noastre pe calea integrării europene. Am apreciat, ca de fiecare dată, sprijinul semnificativ și necondiționat al României”, a declarat Președinta.

Șefa statului a apreciat sprijinul Casei Regale din România pentru deschiderea față de Republica Moldova: „I-am transmis Majestății Sale mulțumirile noastre pentru faptul că promovează interesele Republicii Moldova în capitalele europene, pentru că pledează pentru integrarea europeană a țării noastre în discuțiile cu oficialii europeni și membrii Caselor Regale”.

Casa Regală din România susține mai multe proiecte în educație, cultură și contribuie la dezvoltarea relațiilor economice bilaterale prin încurajarea companiilor din România să investească la noi. „Prin efort și sprijin continuu, Republica Moldova va reuși să devină, într-un viitor apropiat, parte a familiei țărilor libere și dezvoltate de pe continentul european”, a punctat Președinta Maia Sandu.

Inapoi la arhiva noutaților