În incinta Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) a fost organizată ședința comună de lucru cu participare reprezentanților Asociațiilor Patronale a transportatorilor, S.R.L. „Gările Auto Moderne”, și reprezentanții Agenției Naționale Transport Auto, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Serviciului Fiscal de Stat, Inspectoratului Național de Securitate Publică, Inspectoratului Național de Investigații și Serviciului Vamal al Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
În cadrul ședinței de lucru, autoritățile implicate la realizarea Planurilor comune de activitate, au prezentat rezultatele acțiunilor comun de control, întreprinse de către echipele mobile mixte, atît în municipii și centrele raionale din țară cît și pe traseele de legătură și în zonele adiacente frontierei de stat, în scopul combaterii și prevenirii fenomenului transportului rutier ilicit de persoane, mărfuri și colete în trafic național cît și peste frontiera de stat.
De asemenea, au fost vizați și unii operatori de transport rutier care nu respectă genurile de activitate stabilite în notificările eliberate de către Agenție și operează în continuare servicii de transport rutier de persoane, contrar prevederilor stabilite de Codul Transporturilor Rutiere, fapt prin care de comun acord cu Reprezentanții Asociațiilor Patronale din domeniul transporturilor rutiere s-a stabilit de a înainta propuneri către organul central de specialitate în scopul ajustării și armonizării cadrului legislativ și normativ existent la prevederile Acordurilor bilaterale la care Republica Moldova este parte.
Ca urmare a ședinței, părțile implicate la realizarea Planurilor comune de activitate au convenit asupra următoarelor acțiuni stringente:
– intensificarea în perioada imediat următoare a acțiunilor de monitorizare și control în comun, pe traseele de legătură și în preajma punctelor de traversare a frontierei de stat, a unităților de transport antrenate la prestarea serviciilor contra cost în regim de taxi în trafic internațional și/sau desfășurarea activității în lipsa genului de activitate corespunzător domeniului de activitate desfășurat, respectarea regimului de muncă și odihnă a conducătorilor auto și respectarea măsurilor de siguranță față de persoanele transportate;
– amenajarea în termeni proximi a unui punct de control a sarcinii pe osie pe traseul M1, în apropierea punctului de trecere a frontierei de Stat Leușeni, în vederea verificării corespunderii masei maxime autorizate și a condițiilor tehnice ale unităților de transport antrenate în transportul internațional de mărfuri (colete),
– aplicarea măsurilor complexe din partea tuturor entităților responsabile de realizarea Planurilor comune în partea ce ține de selectarea unităților de transport cu risc sporit de implicare în activitate ilicită conform regularității traversării frontierei de stat și a numărului de persoane transportate de către proprietarii acestor vehicule, aplicarea sancțiunilor contravenționale și fiscale mai dure față de persoanele implicate în transportul ilicit de mărfuri și persoane.
Cristina Parfeni