O nouă ședință de judecată în cazul ex-deputatului Chiril Lucinschi – a fost amânată, din cauza că martorul acuzării, Primarul de Orhei, Ilan Șor, nu s-a prezentat la ședință, informează CURENTUL.
Procurorul de caz a declarat că, martorul acuzării, Ilan Șor, prin intermediul avocatului, a adus o cerere în instanța de judecată – să fie amânată ședința de audiere a dlui pe motiv că a fost programat din timp la un centru medical pentru investigații complexe în domeniul cardiac. Nu am temeiuri să dispun aducerea silită, dat fiind faptul că a motivat neprezentarea sa și a informat instanța de judecată, asta înseamnă că dlui nu refuză să fie prezent, doar că există alte circumstanțe”, a precizat procurorul.
La rândul său, Chiril Lucinschi a confirmat că ședința a fost amânată din cauza că nu s-a prezentat Șor.
„A fost prezentat motivul de ce nu a venit dl. Șor. Motivul este investigație medicală, ce pot să vă spun, pe această cale vreau să-i urez sănătate. Eu mă aștept la oricare ședință ca să vină cineva, am venit la fiecare ședință, mă comport exact cum este prescris în Codul de procedură penală. A 7-a lună respect absolut totul, dar oricum stau închis acasă. Unu – eu nu vreau să ghicesc, ceea ce nu-mi este cunoscut și a doua – cu sănătatea nu se poate de jucat”, a precizat ex-deputatul.
Fiind întrebat dacă declarațiile lui Ilan Șor sunt importante, Chiril Lucinschi a amintit că nu trebuie de uitat că Șor vine în calitate de martor din partea acuzării.
„Dacă partea acuzării consideră că este important, ca și ceilalți martiri… Apropo, amintesc că, acei martori care au fost audiați, nu au confirmat învinuirea. Sper că și dl. Șor al fel o să facă” , a punctat Lucinschi.
Andriana Cheptine