Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, s-a întâlnit într-o ședință cu reprezentanții Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), transmite CURENTUL.
În cadrul întrevederii, reprezentanții ministerului și asociației au analizat o serie de măsuri privind susținerea ramurii transporturilor după perioada stării de urgență.
„Domeniul transportului rutier de pasageri are o importanță majoră pentru economia națională și comportă un impact semnificativ asupra vieții sociale. Vă asigur că depunem tot efortul pentru a susține și dezvolta acest sector. Transportul de pasageri trebuie să fie sigur și să existe concurență loială între companiile autorizate”, susține ministrul Sergiu Railean.
De asemenea, Oleg Alexa, președintele Consiliului APOTA, a menționat despre implicarea urgentă a organelor de control în combaterea fenomenului transportului rutier ilicit de persoane. În același timp, reprezentanții asociației au abordat subiectul privind necesitatea modificării stringente a prevederilor Codului transporturilor rutiere, dar și efectuării modificărilor necesare în Legislația din domeniul contravențional.
Reprezentanții ministerului au comunicat că propunerile venite din partea tuturor asociațiilor reprezentative din domeniul transportului rutier urmează a fi examinate în cadrul ședinței Consiliului Consultativ al Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Cristina Pendea