[ X ]
Sectorul public și privat își unesc eforturile în prevenirea atacurilor cibernetice asupra infrastructurilor critice
20 Ianuarie

 Experți internaționali, reprezentanți ai entităților guvernamentale, private și societății civile, cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), s-au reunit în cadrul unui grup de lucru pentru a spori securitatea cibernetică a infrastructurilor critice din Republica Moldova. Entitatea nou creată s-a reunit într-o primă ședință, în după amiaza zilei de ieri, cu scopul de a discuta despre procesele de guvernanță în domeniul securității cibernetice în țara noastră, dar și modul în care va oferi suport părților interesate.

Astfel, în cadrul ședinței au fost prezentate: obiectivele și acțiunile de suport ale grupului de lucru pentru deținătorii și operatorii de infrastructuri critice din sectorul public și privat; procesele de guvernanță în domeniul securității cibernetice, în contextul transformărilor din domeniu și parcursului european al Republicii Moldova, dar și experiențele comunităților europene de securitate cibernetică.

Unul din obiectivele entității noi create, este dezvoltarea legislației și a politicilor în domeniul securității cibernetice. Astfel, în cadrul ședinței, a fost prezentat proiectul de lege privind securitatea cibernetică, document elaborat cu suportul experților străini, ce are drept obiectiv creșterea nivelului de reziliență cibernetică a serviciilor critice în sectorul public și privat, dar și asigurarea unui nivel ridicat de protecție a rețelelor și sistemelor informatice ale furnizorilor de servicii. Aprobarea documentului va constituit și o aliniere a legislației naționale la legislația europeană, în contextul obținerii statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Conform proiectului de lege va fi instituită o  autoritate națională în domeniul securității cibernetice cu funcții de supraveghere, monitorizare, control și analiză a amenințărilor cibernetice, vulnerabilităților și incidentelor cibernetice la nivel național, precum și va avea competențe de răspuns la incidente cibernetice, asigurare a schimbului de informații și coordonare a procesului de divulgare a vulnerabilităților.

„La fel ca în toate țările moderne, societatea moldovenească se bazează pe serviciile digitale și pe infrastructura critică pentru a susține o viață stabilă și o dezvoltare durabilă. Cu toate acestea, în ultima perioadă, infrastructura critică din țara noastră a fost ținta unor atacuri cibernetice din ce în ce mai sofisticate. Pentru a ne asigura că infrastructura critică este rezistentă și protejată pentru a furniza serviciile necesare, este esențială o abordare a securității cibernetice la nivelul întregii societăți. În acest scop, a fost creat un grup de lucru pentru securitatea cibernetică a infrastructurilor critice din Moldova (CICWG-Moldova), care va oferi suport atât pentru transpunerea legislației europene în cadrul normativ legislativ, dar și pentru  implementarea unui sistem de securitate cibernetică inclusiv și funcțional”, a precizat Viceprim-ministrul pentru Digitalizare, Iurie ȚURCANU.

Reuniunile grupului de lucru vor fi organizate lunar pentru a discuta subiecte ce țin de lacunele în politicile publice, forța de muncă în domeniu și vor propune soluții viabile pentru îmbunătățirea situației în domeniul securității cibernetice.

„USAID își exprimă angajamentul de a sprijini Republica Moldova în consolidarea sistemelor critice de securitate cibernetică. Împreună cu Biroul Vice prim-ministrului  pentru digitalizare și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) am lansat un set de acțiuni și măsuri pentru atingerea acestui obiectiv”, a subliniat, în cadrul evenimentului șeful interimar al misiunii USAID în Republica Moldova, John RIORDAN.

Menționăm, grupul de lucru format din mai multe părți interesate a fost înființat cu asistența Programului de Digitalizare și Reziliență a Instrastructurii Critice (CIDR), finanțat de USAID și se va baza pe experiența unor grupuri de lucru similare lansate în alte țări. Adițional, CIDR va colabora îndeaproape cu alte programe finanțate de donatori străini în Moldova, în special cu Proiectul de asistență rapidă în domeniul securității cibernetice finanțat de UE.

Inapoi la arhiva noutaților