[ X ]
Secția Anesteziologie al Institutului Mamei și Copilului a fost renovată
7 Decembrie

Astăzi, la Institutul Mamei și Copilului a avut loc deschiderea oficială a Secției Anesteziologie, care a fost renovată şi dotată cu echipamente medicale performante, datorită sprijinului financiar al Guvernului României, transmite CURENTUL.

Secția Anesteziologie a fost complet reparată, modernizată şi utilată cu paturi funcționale, monitoare polifuncționale pentru supravegherea pacientelor,  ventilatoare și defibrilator. Valoarea investițiilor oferite de Guvernul României în acest sens se ridică la aproximativ 4,5 milioane de lei.

Aici urmează să fie transferate pacientele cu cele mai grave afecțiuni în obstetrică şi ginecologie. După ce vor fi supuse intervențiilor chirurgicale și cezarienelor, în această secție, pacientele vor fi supravegheate până la 24 de ore. O echipă de medici de profil vor asigura un proces rapid şi eficient de trezire după procedurile anestiziologice.

Pe lângă această secție, în cadrul proiectului moldo-român, demarat în anul 2014, mai sunt în proces de renovare încă patru secții. Investițiile totale ale României pentru modernizarea Institutului Mamei și Copilului sunt în valoare de circa 2,5 milioane de euro.

Anual, la Institutul Mamei și Copilului au loc circa 6 500 de nașteri, iar 76% dintre acestea sunt complicate, pentru că pacientele au patologii extragenitale severe sau complicații apărute în timpul sarcinii.

%d1%81%d0%bd%d0%b8%d0%bc%d0%be%d0%ba

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților