Iurie Cazacu, secretar general al Partidului Social Democrat European (PSDE), afirmă că „partidul de guvernare se declară european, dar după alegerile locale generale din anul 2023 la nivel raional a făcut coaliție cu PSRM în mai multe raioane”, informează CURENTUL.
În context, el sugerează Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) să colecteze semnături în favoarea integrării europene și acolo unde a făcut alianțe cu socialiștii.
„Acum s-a început aprobarea unor Declarații la nivelul Consiliilor locale de nivelul I de susținere a referendumului din 20 octombrie curent și a parcursului european al Republicii Moldova. Le-am sugera celor de la PAS să colecteze semnături în favoarea integrării europene și în Consiliile raionale din Șoldănești sau Ștefan Vodă, acolo unde PAS, după scrutinul local din anul trecut a făcut alianțe cu socialiștii”, a declarat fruntașul PSDE în cadrul emisiunii „De Facto” de la postul TV GRT.