Reușitele și restanțele implementării Acordului de Asociere pentru 2018 au fost exemplificate de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniela Morari în cadrul unui interviu pentru IDIS „Viitorul”, transmite CURENTUL.
Daniela Morari menționează că s-au realizat multe în domeniul energiei, bancar, sectorul de afaceri, media, DCFTA.
„După prezentarea raportului pentru anul 2018 vom cunoaște mai bine care sunt reușitele și restanțele. În domeniul energiei au fost adoptate foarte multe legi pentru alinierea la Pachetul Energetic III al UE. În 2018 au fost votate legile referitoare la eficiența energetică și energia regenerabilă, Republica Moldova fiind un model pentru întreaga regiune a Parteneriatului Estic pe această dimensiune. Acum este important să valorificăm potențialul acestui compartiment.
Pe domeniul bancar au fost realizate mai multe lucruri pentru a consolida acest sector. De asemenea, s-au făcut multe lucruri pentru a eficientiza sectorul de afaceri prin reducerea instituțiilor de control și a documentelor justificative, ceea ce poate crea premisele dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii pentru a fi capabile să facă comerț cu UE. În domeniul media s-a adoptat Codul audiovizualului asupra căruia s-a muncit mult.
Legat de DCFTA, aș menționa că, începând cu anul 2018 antreprenorii noștri au posibilitatea de a exporta în UE semințe, ceea ce constituie un factor pozitiv pentru dezvoltarea afacerilor. De asemenea, legat de domeniul DCFTA, au fost introduse mai multe standarde conformitate cu cele europene. În domeniul achizițiilor publice a fost introdus e-Procurement. În fiecare domeniu au fost realizate anumite lucruri, unele mai mult vizibile, altele mai puțin”, a spus Daniela Morari.
La capitolul restanțe, Daniela Morari a punctat că în fiecare domeniu se poate identifica diferența între măsurile planificate și cele realizate.
„Desigur, sunt și restanțe. Acestea sunt elemente legate de cadrul orizontal al implementării AA, care este un document foarte vast, acoperind elemente din diferite sectoare. În fiecare domeniu am putea identifica care este diferența între măsurile planificate și cele realizate. Avem pe semestrul I al anului 2018 o estimare de 63% de realizare din acțiunile planificate. Pe întreg anul 2018 vom spune după 30 ianuarie 2019 când va fi finalizat raportul de evaluare. Este foarte importantă pentru noi rata de armonizare legislativă, care în semestrul I din 2018 era de peste 35% din tot cadrul legal pe care ni l-am propus să-l transpunem. De multe ori noi suntem criticați pentru faptul că venim cu argumente care se exprimă procentual, dar cred că această cifră de 35% de armonizare legislativă pentru întreg Acordul de Asociere și anexele lui, ținând cont de momentele complicate din anumite perioade de implementare, este un argument al faptului că instituțiile au putut să lucreze și să livreze rezultate”, a punctat Daniela Morari.
Cristina Parfeni