[ X ]
SEBN MD a făcut donații pentru refugiații ucraineni
18 Martie

Potrivit informaţiilor de ultimă oră, de la începutul războiului din Ucraina, în Republica Moldova au venit circa 300 mii de refugiaţi din ţara vecină, iar circa 100 de mii sunt şi în prezent pe teritoriul RM. Astfel, raportat la cap de locuitor, Republica Moldova este ţara care a primit cei mai mulţi refugiaţi din Ucraina. Iar gestionarea situaţiei e posibilă nu doar graţie autorităţilor şi suportului primit de RM din exterior în acest sens, ci şi datorită implicării oamenilor, dar şi a agenţilor economici.

SE Bordnetze SRL, unul dintre cei mai importanți producători de cablaje auto din RM, s-a angajat ferm, chiar din primele zile, să contribuie la soluţionarea acestei situaţii fără precedent. Astfel, compania a transferat 1 mil. lei pe contul deschis special de către Ministerul Finanţelor pentru ajutorarea refugiaţilor. Resursele financiare vor fi utilizate pentru organizarea serviciilor sociale, serviciilor medicale, consulare, juridice, învățământ și suport psihologic pentru toți cei care au fugit din calea războiului.

De asemenea, SEBN MD a venit cu o donaţie de produse de igienă personală, produse de curățenie, uscătoare, pentru refugiații de la Centrul de Instruire al „Moldtelecom” din satul Ivancea, raionul Orhei (80 de persoane).

O altă donaţie de produse de igienă personală, produse de curățenie, seturi de cearșafuri, pături, butelii cu gaz pentru prepararea bucatelor pentru refugiați a vizat Centrul pentru refugiați din satul Neculaieuca, raionul Orhei (26 de persoane).

Vineri, 18 martie 2022, SEBN MD a efectuat o nouă donație de produse de igienă personală, produse de curațenie, seturi de cearșafuri, pături pentru refugiații de la tabăra de odihnă „Divertis” din raionul Strășeni (50 de persoane).

„Este foarte important să dăm dovadă de solidaritate şi să contribuim, în măsura posibilităţilor, la soluţionarea problemelor cu care ne confruntăm ca urmare a evenimentelor din ţara vecină. Refugiaţii care vin în Moldova au nevoie de ajutor, de susţinerea noastră. Din primele zile am fost alături de ei şi vom continua să ajutăm. Doar împreună putem trece peste aceste momente grele”, a declarat Igor Corman, administrator al SE Bordnetze SRL.

Notă: SE Bordnetze SRL, unul dintre cei mai importanți producători de cablaje auto din ţară, este o filială a Sumitomo Electric Bordnetze și a fost înregistrată în decembrie 2015. Sumitomo Electric Bordnetze (SEBN) este un producător global în domeniul industriei automotive, cu peste 39 de mii de angajați în 41 de locații, în 14 țări.

275897706_678933050190563_7159285060448796656_n 275656212_570855131376108_8679955184899748284_n 275656046_356581823037862_6194765488719124521_n 274840178_705058943966347_1594273592922183873_n 20220318_134638 20220318_134145

Inapoi la arhiva noutaților