Deputatul liberal, Iurie Dârda, susține că problemele cu care se confruntă Capitala, după plasarea în arest a Primarului, nu țin de acțiunile de sabotare a Partidului Liberal, iar asemenea declarații pot face cei ce urmăresc anumite interese politice. Despre aceasta, liberalul vorbește în cadrul unui interviu acordat pentru tribuna.md, transmite CURENTUL.
Iurie Dârda spune că situația în oraș e mai complicată, dar subdiviziunile se ocupă cu atribuțiile lor.
„Despre sabotarea PL, prin aresatul Primarului, o pot spune doar acei ce urmăresc anumite interese politice, nu şi nişte oameni obiectivi, care pun preţ pe adevăr. Da, situaţia în oraş e mai complicată decât până la plasarea în arest a Primarului, căci Dorin Chirtoacă într-adevăr se implica personal mult în soluţionarea tuturor problemelor. Lipsa sa se resimte, dar, din câte cunosc, subdiviziunile Primăriei fac totul ca problemele ce apar să fie soluţionate. În situaţia creată, cea mai bună soluţie ar fi ca Primarul să-şi reia atribuţiile de serviciu şi noi sperăm că anume aşa şi se va întâmpla”, spune Iurie Dârda.
Totuși, dacă acest lucru nu se va întâmpla, alegătorii vor avea ultimul cuvânt.
„Cred că e cazul să amintim de jocurile care ştim că se fac pe la spate pentru ca cineva să preia controlul asupra Primăriei municipiului Chişinău. Da, sunt interese mari în acest sens şi nu trebuie să ne ascundem după deget, să ne facem că nu înţelegem ce se întâmplă în realitate, dar, dincolo de aceste interese, avem şi realităţi, iar acestea spun că nimeni nu poate decide cui trebuie să revină Primăria capitalei decât Măria sa, Alegătorul. Alegătorii au decis de trei ori deja că Primăria trebuie condusă de Dorin Chirtoacă şi anume aşa şi trebuie să fie. Dacă din nou s-ar crea o situaţie ca Dorin Chirtoacă să apară în faţa alegătorilor, în cadrul unui scrutin, sunt sigur că din nou va ieşi învingător. Asta cred că o înţeleg şi cei care umblă acum cu planuri ascunse legate de Primăria capitalei. La fel de important este să înţeleagă că Chişinăul nu poate fi luat de cineva şi dat cuiva. Iar dacă se va încerca acest lucru, cei ce o vor face nu au decât să-şi asume consecinţele. Iar consecinţele vor fi din cele mai neplăcute. Pentru ei, desigur, pentru că locuitorii capitalei nu o dată au demonstrat că nu le place când cineva încearcă să decidă în locul lor”, a adăugat Iurie Dârda.
Cristina Parfeni