[ X ]
Se caută Rector la USMF „Nicolae Testemițanu”. Cine poate candida
10 August

Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova anunță concurs pentru ocuparea postului de rector al Universității, transmite CURENTUL.

La concurs pot participa persoanele care dau dovadă de calități imperative pentru exercitarea funcției de rector, cum ar fi: integritate academică și devotament universitar, performanță, onestitate și corectitudine în cercetarea științifică, profesionalitate pluridimensională, dinamică pozitivă a dezvoltării profesionale, capacități manageriale performante, cunoaștere, utilizare şi comunicare degajată în limbile română, engleză, franceză, rusă, nu sunt și nu au fost membri ai vreunui partid politic în ultimii cinci ani.

Data limită de depunere a dosarelor este 29 august 2019. Dosarul trebuie să conțină următoarele documente: scrisoarea de intenție, curriculum vitae (format Europass), copia buletinului de identitate, copiile actelor de studii, ale diplomelor referitoare la titlurile științifice şi ştiinţifico-didactice, documente doveditoare privind experiența în învățământul superior şi în cercetare, alte documente care atestă activitatea profesională, managerială şi științifică a candidatului, programul de activitate, declarația pe proprie răspundere privind lipsa de încălcări, în decursul activității sale, ale normelor de etică şi deontologie profesională, precum şi lipsa de antecedente penale.

Dosarele pot fi depuse personal (în Blocul didactic central, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165, biroul 218, luni-vineri (zilele lucrătoare), 14:00-17:00, prin e-mail (prin e-mail – la adresa alegeri.rector@usmf.md), sau prin poștă pe adresa instituției, cu mențiunea „Concurs rector”.

Pentru a afla mai multe detalii persoanele interesate sunt rugate să vizualizeze Regulamentul privind modul de alegere a rectorului Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.

Mihaela Grosu

Inapoi la arhiva noutaților