[ X ]
Se caută Procuror General. Ce condiții trebuie să întrunească candidații
1 Octombrie

Ministerul Justiției informează despre inițierea preselecției candidaților la funcția de Procuror General al R. Moldova, transmite CURENTUL. 

Pentru funcția de Procuror General poate candida persoana care întrunește următoarele condiții:

a)       deține cetățenia Republicii Moldova;

b)       cunoaște limba română;

c)       are o experiență profesională de cel puțin 10 ani în domeniul dreptului, dintre care cel puțin 5 ani în funcția de procuror sau judecător ori 8 ani în funcția de avocat sau ofițer de urmărire penală;

d)       în privinţa ei nu este instituită o măsură de ocrotire judiciară;

e)       are diplomă de studii superioare de licență și diplomă de studii superioare de master în domeniul dreptului sau un alt act de studii în domeniul dreptului echivalent acestora, recunoscut de structura abilitată pentru recunoașterea și echivalarea actelor de studii și calificărilor;

f)        se bucură de o reputație ireproșabilă;

g)       anterior, nu i-a fost constatată vinovăția pentru săvîrșirea unei infracțiuni;

h)       este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției de procuror;

i)        are calități manageriale;

j)        în ultimii 3 ani până la anunţarea concursului nu a fost membru şi/sau nu a desfășurat activități cu caracter politic în cadrul unui partid politic  sau al unei organizaţii social-politice;

k)       în ultimele 6 luni nu a deținut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

Candidații pot depune personal la sediul Ministerului Justiției (municipiul Chișinău, str.31 August 1989, 82), prin poștă sau prin e-mail dosarul de concurs, care va conține:

a)       cererea de participare la concurs;

b)       scrisoarea de motivare;

c)       conceptul de management și dezvoltare instituțională care se depune atât pe suport hârtie, cât și în format electronic; conceptul se va încadra într-o limită de nu va depăși  20 de pagini, iar anexele nu vor depăși 10 pagini;

d)       curriculum vitae;

e)       copia de pe diploma de studii;

f)        copia de pe carnetul de muncă, în cazul candidaților care au carnet de muncă;

g)       cazierul judiciar.

Copiile documentelor prezentate de către candidați vor fi prezentate împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor sau vor fi autentificate notarial. În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin e-mail, copiile documentelor se depun la data interviului.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 20 octombrie, ora 23:59.

Regulamentul de desfășurare a concursului poate fi găsit aici.

Persoana responsabilă pentru recepționarea dosarelor este Natalia Graur, șef Serviciul resurse umane și probleme speciale, relații la tel.: (022) 201 483, adresa electronică natalia.graur@justice.gov.md.

Cristina Parfeni 

Inapoi la arhiva noutaților