Ministerul Justiției a demarat procesul de colectare a dosarelor candidaților pentru funcția de membru al Consiliului de Integritate, din partea Guvernului, transmite CURENTUL.
Termenul limită este 12 iunie 2017, ora 17:00.
La funcția de membru pot candida cetățenii Republicii Moldova cu studii superioare, capacitate deplină de exercițiu, care cunosc limba de stat, sunt apți din punct de vedere medical, nu au desfășurat vreo activitate politică și nu sunt membri de partid în prezent sau în ultimii 2 ani.
De asemenea, vor fi admiși candidații care nu au fost colaboratori operativi sau agenți sub acoperire ai serviciilor de informații, inclusiv informatori ai acestora până în anul 1991, nu au fost privați de dreptul ocupării anumitor funcții sau exercitării anumitor activități, fără antecedente penale și în privința cărora nu există o hotărâre irevocabilă a instanței de judecată privind confiscarea averii nejustificate.
Dosarul trebuie să conțină: CV-ul, copia buletinului de identitate, a diplomei de studii superioare sau echivalentul ei, a carnetului de muncă, scrisorile de intenție și de recomandare, cazierul judiciar, certificatul medical, acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, declarațiile pe proprie răspundere și de integritate.
Dosarele colectate ale candidaților care întrunesc condițiile de eligibilitate vor fi prezentate Guvernului pentru a decide în privința persoanei desemnate în Consiliul integritate al ANI.
Amintim că, funcția de membru a devenit vacantă după ce Victoria Iftodi, desemnată de Executiv pe 28 decembrie 2016, a demisionat deoarece a fost numită judecătoare a Curții Constituționale.
Membrii Consiliului de Integritate al ANI sunt: Victor Micu – Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Mircea Roșioru – Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), Viorel Rusu – Congresul Autorităților Locale (CALM), Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CreDO) – delegat de Parlament, Dumitru Țîra, Tatiana Pașcovschi – reprezentanții societății civile.
Mandatul de membru este de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat consecutiv, și încetează odată cu expirarea acestuia sau prin revocarea persoanei de către entitatea care a desemnat-o, sau prin demisie, sau prin pensionare, sau în caz de deces al persoanei.
Condițiile de aplicare pot fi accesate aici.
Cristina Pendea