[ X ]
[ X ]
Scriitorul Oleg Serebrian lansează în curând cel de-al treilea roman „Pe Contrasens”: „E un roman independent…”
9 Martie

După ce a scos de sub tipar romanele „Woldemar” și „Cântecul mării”, scriitorul Oleg Serebrian lansează, în curând, cel de-al treilea roman numit „Pe contrasens”.

Solicitat de reporterul CURENTUL, Oleg Serebrian ne-a spus că noul roman nu este o continuare a celor două, deși se regăsesc unele personaje.

„”Pe Contrasens” (inițial, denumirea romanului era ”Liliacul alb din Peenemünde”, dar editura a considerat titlul prea complicat) e un roman independent, adică nu trebuie privit ca o continuare a primelor două, chiar dacă unii eroi și istorii din ”Cântecul mării” și ”Woldemar” se regăsesc și aici.

Protagonistul cărții e Alex von Randa, fratele eroinei principale din ”Cântecul mării”. Episodic, istoria lui apare și în romanele anterioare, povestea vieții sale, profilul, fiind anunțate în linii mari deja în ”Cântecul mării”, acum zece ani.

Ca și în romanul meu precedent, există și aici doi naratori – capitolele de început și cel de încheiere sunt redate din perspectiva lui Woldemar, tânăr lector la Universitatea Charite, care cercetează cauzele morții unchiului său, Alex von Randa. Miezul cărții îl reprezintă caietele cu confesiunile lui Alex, scrise în ultimele sale luni de viață, pe care Woldemar le descoperă în timpul acelor investigații”, ne-a spus Oleg Serebrian.

Potrivit autorului, noul roman va fi despre viața unui matematician german, originar din Bucovina.

„Nu vreau nici să intrig, nici să sperii cititorii, de asta nu voi divulga prea multe. Este povestea vieții unui talentat matematician german originar din Bucovina, succesiunea unor prietenii complicate și neobișnuite pe care le-a avut de-a lungul anilor.

Mai întâi e prietenia intimă din copilărie, o relație excesiv idealizată, cu Enno von Bellingshausen. Enno moare de leucemie la vârsta de 14 ani, la sfârșitul Primului Război Mondial. Alex avea atunci doar 12 ani. Moartea lui Enno avea să-l marcheze la fel de puternic ca și prietenia lor. Alex devine alt om – închis, vulnerabil, refugiat din lumea reală în cea a matematicii, dragostea pentru care i-o altoise chiar Enno.

În 1924 ajunge student la celebră universitate din Göttingen, ”Mecca fizicii și matematicii”. Aici Alex îl cunoaște pe Irmin Heisert, cu care se împrietenește. Irmin, care avea niște abilități matematice excepționale, îi amintea și fizic de Enno. Alex face repede un transfer de imagine de pe fostul său prieten pe Irmin, dar relația cu acesta se arată mult mai sinuoasă: Irmin nu era substituentul unui Enno ideal, ajuns la maturitate. Cu toate astea, prietenia lor se menține vreme de optsprezece ani, deși era străbătută periodic de neînțelegeri.

După ce susțin doctoratele sub îndrumarea unuia dintre cei mai respectați matematicieni ai vremii, cei doi prieteni rămân pe post de privat-docenți la Universitatea din Göttingen. Pentru a face plăcere familiei, la vârsta de 30 de ani Alex se însoară cu Doris von Harnack, tatăl căreia, un fost profesor de matematică la Universitatea din Dorpat, avuse o relație de prietenie cu cineva din familia lui Enno. Anume acest detaliu a și determinat apropierea dintre Doris și Alex. Într-o discuție, Doris îi recunoaște lui Alex că Enno fusese prima ei dragoste, o dragoste precoce, neconștientizată pe deplin. Această confidență – faptul că și ea îl iubise pe Enno – îl face pe Alex să o îndrăgească.

Căsnicia lor, relativ armonioasă, a fost de scurtă durată – Doris moare în timpul nașterii. Copilul, un băiat, s-a născut mort și el. Tragedia îl zguduie pe Alex, unica mângâiere a căruia rămâne familia lui Irmin, mai exact cei doi fii ai acestuia. Cu timpul, se atașează tot mai mult de băiatul mai mare, Wolf.

În 1938 Alex e numit adjunct al șefului laboratorului de aerobalistică și matematică al celebrului centru de investigații tehnice al Luftwaffe din Peenemünde, locul în care s-a născut tehnica spațială modernă. Pentru a avansa pe scara ierarhică a științei germane, Alex face o serie de compromisuri cu propria conștiință – acceptă o colaborare cu serviciul de informații și contrainformații al armatei (Abwehr), se apropie de matematicienii care sunt în grațiile noii puteri de la Berlin și caută să pună în umbră vechile prietenii cu matematicieni evrei ori anti-naziști emigrați în străinătate, fără însă a rupe definitiv relațiile cu aceștia.

În septembrie 1939, din pricina unei penurii financiare, acceptă oferta făcută de diplomatul irlandez Raphael Ewans, bănuit de Abwehr că ar fi noul rezident al serviciilor speciale engleze în Reich, de a le furniza britanicilor informații despre proiectele tehnice germane. Ewans era vărul lui Doris, mama căreia era irlandeză protestantă. Implicit, Alex își putea acoperi în Abwehr foarte lesne această relație.

Eșecul militar al nemților sub Moscova, intrarea americanilor în război, bombardamentele devastatoare ale aviației engleze, care în 1942 anihilase câteva mari orașe germane, îl conving tot mai mult pe Alex că Germania se îndreaptă spre o catastrofă. Știrea că fostul său rival de la Göttingen, Robert Oppenheimer, va conduce proiectul nuclear american i-a zădărât vanitatea: Alex, deși era un matematician respectat, avea relații tot mai complicate cu șefii săi de la Peenemünde și în ultimii ani se găsea într-un con de umbră. Pe lângă asta, îl preocupa tot mai tare și faptul că Wolf se apropia de vârsta mobilizării.

Pericolul pierderii lui Wolf, după succesiunea de pierderi pe care le suferise, îl împinge să caute soluții de ”ieșire în afară”. Cât încă nu era prea târziu, trebuia să-și refacă cariera, evadând la vreme în ”tabăra celor drepți”, salvându-l și pe Wolf de la o moarte pe front, pe care o credea inevitabilă. Ce a urmat? Cei care au citit ”Cântecul mării” sau ”Woldemar” știu câte ceva, dar cel mai bine e să aflați deznodământul citind ”Pe Contrasens””, a spus autorul.

Totodată, Oleg Serebrian ne-a spus că subiectul unui roman și eroii săi nu apar niciodată pe loc gol.

„Luăm totul din ceea ce cunoaștem, din propriile experiențe, din lecturi. Am avut mai multe surse, care s-au adunat timp de ani de zile, suprapunându-se, contopindu-se.

Îmi vine foarte greu să spun când exact mi-a apărut ideea acestui roman în forma lui actuală. Prima dată am vizitat lagărul de concentrare din Sachsenhausen, locul în care a fost internat protagonistul romanului meu, în mai 1993. Pe atunci eram masterand la Institutul European din Nisa și mă aflam într-o vizită de studii la Berlin. Nu știam prea multe despre acest lagăr. De fapt, știam doar că existase, pentru că era indicat în atlasele școlare sovietice.

Geneza ”Contrasensului” a fost lentă, subiectul său evoluând din alte proiecte pe care le aveam episodic (nu am avut niciodată criză de idei, ci doar de timp).

Pe rând, avusesem intenția de a scrie ba un roman despre lupta pentru independența personală, ba despre conștiință și compromis, ba despre criza vârstei mijlocii. Până la urmă, toate aceste teme se regăsesc în ”Pe Contrasens”.

La fel de compozit este și chipul protagonistului romanului. Prin anii nouăzeci mă gândeam la un roman despre Hermann Oberth, unul din pionierii construcției de rachete. Oberth s-a născut la Hermannstadt, în Austro-Ungaria (azi Sibiu, România). În 1919, după destrămarea imperiului, el acceptă cetățenia română. Ulterior, lucrase câțiva ani în Germania, inclusiv la legendarul centru de cercetări tehnice de la Peenemünde. Nu am ajuns să scriu această carte, în schimb i-am împrumutat câteva dintre caracteristicile sale lui Alex von Randa: un neamț din fosta Austro-Ungarie, care după Marea Unire devine cetățean român, pleacă în Germania și ajunge să lucreze la Peenemünde. O serie de caracteristici – numele, obârșia, data și locul nașterii – coincid cu cele ale unui personaj real. Un baron Alex von Randa născut în Ocna Bucovinei în anul 1906 a existat cu adevărat, dar istoria din ”Pe Contrasens” nu este o poveste a vieții acestuia.

La completarea chipului lui Alex au contribuit și alte lecturi și experiențe: povestea baronului Werner von Fritsch, general-colonel, șeful statului major al forțelor terestre ale Wehrmachtului, învinuit în 1936 de homosexualitate, apoi biografia celebrului cercetător englez Allan Turing, unul dintre cei mai mari matematicieni ai secolului XX, care a avut un aport capital în spargerea sistemului german de criptare Enigma, fiind considerat și părintele informaticii și inteligenței artificiale teoretice. Cred că anume de la Turing am împrumutat cele mai multe trăsături pentru plămădirea chipului lui Alex. Anumite elemente mi-au fost inspirate și de biografia baronului James Matthew Barrie, autorul cunoscutului roman pentru copii „Peter Pan”, o carte la care, așa cum am spus cu diverse ocazii, țin foarte mult. Barrie a avut o prietenie intensă (dar și complicată) cu Arthur Lleweulyn Davies și o mișcătoare afecțiune față de fiii acestuia.

Bineînțeles, toate aceste istorii au fost doar niște puncte de pornire. Alex von Randa din ”Pe Contrasens” nu amintește decât poate vag și accidental de toți cei care mi-au servit într-un fel la modelarea lui. De altfel, în procesul scrierii, punându-mi eroii în diverse situații, le șlefuiam caracterele, ajustându-le la circumstanțe, așa încât până la urmă constatasem că, independent de voința mea, unii dintre ei au ieșit altfel decât i-am conceput inițial. Irmin Heisert, prietenul și denunțătorul lui Alex, poate fi apreciat și ca personaj pozitiv, pe când comportamentul lui Alex, în foarte multe situații, nu va trezi nici simpatia, nici înțelegerea cititorului”, spune Oleg Serebrian.

Primele rânduri din „Pe Contrasens” au apărut în septembrie 2018, după finalizarea romanului „Woldemar”.

„Am început să scriu ”Pe Contrasens” (la acea vreme se chema ”Liliacul alb din Peenemünde”) la scurt timp după finisarea romanului precedent, ”Woldemar”, în septembrie 2018, îndată după ce vizitasem a doua oară muzeul istorico-tehnic din Peenemünde. Mi-a luat exact 2 ani și 1 lună să-l scriu. Către finele lui octombrie 2020 romanul era gata, am și expediat manuscrisul la editură, apoi am cerut o pauză de reflecție, am mai umblat la text, deși nu prea mult. Într-un fel, mi-a ajutat la scriere și pandemia. Altădată mergeam practic în fiecare week-end undeva în afara Berlinului.

În zile de lucru, seara, mai ieșeam la spectacole ori concerte, aveam diferite evenimente diplomatice, dar începând cu martie 2020 viața și-a schimbat ritmul. Am dedicat scrisului surplusul de timp liber care s-a ivit. Așa a fost și în concediu. Un prieten danez (sunt și ambasador în Danemarca), om de afaceri, mi-a oferit casa lui de vacanță de pe malul Mării Nordului pentru cinci săptămâni. M-am autoizolat în acel loc foarte frumos și retras, unde am putut să lucrez în voie. Am scris acolo cam 400 mii de semne, deci în jur de 12 mii de semne pe zi (mai exact pe noapte, pentru că scriam mult noaptea). Ulterior am eliminat unele pasaje din cele redactate la Slettestrand, dar oricum, cam jumătate din roman își are originea în acea ”vară iutlandeză”.

Pot spune că ”Pe Contrasens” e un roman nordic, or atmosfera în care scrii își lasă numaidecât amprenta asupra textului. Am simțit asta bine atunci când lucram la ”Cântecul mării” – capitolele scrise în Carpații Bucovinei se deosebesc de cele scrise la Nisa ori Ialta”, a mai spus Oleg Serebrian.

Potrivit spuselor autorului, cartea urmează să apară în câteva săptămâni, iar doritorii o vor putea găsi în toate librăriile Cartier, mai întâi, ulterior și în celelalte librării din Capitală și din România.

Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, lansarea cărții ar putea avea loc în câteva luni. Autorul și-ar dori cu prezența fizică a doritorilor, dar „și online-ul poate fi o soluție temporară”.

Pe lângă faptul că scrie cărți, Oleg Serebrian mai este și Ambasador al Republicii Moldova în Germania.

„Nu există niciun conflict de interese. Dacă am timp (și inspirație) – scriu, dacă nu… Pentru mine scrisul e doar un hobby, deși combinația ”scriitor și diplomat” e foarte frecventă. Doar în cazul României avem zeci de exemple. Nume grele din istoria literaturii universale au fost și ambasadori – Ismail Kadare a fost ambasadorul Albaniei la UNESCO, Ivo Andric (lauereat Nobel pentru literatură) a fost ambasadorul Iugoslaviei în Germania, Cinghiz Aitmatov a fost ambasadorul URSS în Luxemburg, Paul Morand a fost ambasadorul Franței în România, Paul Claudel a fost diplomat în mai multe ambasade franceze din Europa și America Latină, marele scriitor rus Aleksandr Griboiedov a fost primul ambasador al Rusiei în Iran, Antioh Cantemir a fost ambasadorul Rusiei în Franța. Șirul poate continua”, spune Serebrian.

Oleg Serebrian ne-a comunicat că intenționează să-i „dedice” lui Woldemar patru romane, dar nu exclude faptul că ar putea să scrie și despre alte personaje.

„De proiecte nu am dus lipsă niciodată. Nu-mi ajunge doar timp. Am computerul încărcat cu schițe de cărți care datează încă de pe la sfârșitul anilor nouăzeci – idei de monografii, dar și romane. Așa cum am mai spus, lui Woldemar intenționez să-i ”dedic” patru romane (unul a apărut deja). Mai aveam ideea să scriu un roman despre Iuliana, mama adoptivă a lui Woldemar și altul despre Filip Skawronski, soțul protagonistei din ”Cântecul mării”. S-ar putea ca anume romanul despre Filip să fie următorul, dar nu pot spune când se va întâmpla asta. Autorii au un ritm al lor, dictat de mai mulți factori, poate și de timpul de care dispun. Eu nu am prea mult timp la îndemână pentru scris, implicit, în medie, scot o carte cam odată în trei ani”, a mai spus Oleg Serebrian.

Mai jos vedeți un pasaj din noul roman:
„Am stat câteva clipe lângă muchia mării, ascultând-o cu o surprindere debilă. Lumea din care mă smulgeam rămânea dureros de inertă și nesimțitoare față de zbuciumările mele. Constatam că niciodată nu m-am temut de moarte mai mult decât în clipa aceea, că niciodată nu prețuisem viața mai tare și că, în mod paradoxal, niciodată n-am găsit-o mai inutilă. Abia în acele negre ore de final, care se năruiau în fața ochilor mei ca niște lespezi boșture de beznă, cuprindeam cu mintea ce uriașă e eternitatea și cât de iute-pasageră, infimă și neimportantă este vremelnicia noastră prin ea”.

(„Pe Contrasens”, Editura Cartier)

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților