Am citit recent o informație statistică, care spunea că în Uniunea Europeană 11.7% dintre tinerii cu vârste între 15 și 29 ani nu sunt ocupați nici în educație, nici în muncă. În unele tari această cifră e și mai înaltă: în Italia – 19.0%, în România – 19.8%.
Sunt sigur că autoritățile caută soluții pentru aceste probleme sociale, dar nu cred că de aceste probleme trebuie să se ocupe doar autoritățile.
E dramatic că un număr atât de mare de tineri își găsesc atât de greu rostul lor în viață, și e clar că au nevoie de ajutor.
Copiii și tinerii trebuiesc pregătiți de viața matură – viața în care ei nu mai mizează pe suportul permanent al părinților și sunt pregătiți să își asume responsabilități.
La intrarea în viața matură tinerii au nevoie de un set de calități, care îi vor ajuta să se integreze mai ușor în echipe și să devină coechipieri utili. Pentru asta tineri au nevoie să învețe să relaționeze și coopereze cu alți oameni; să își educe spiritul de disciplină și responsabilitate personală; trebuie să fie pregătiți să învețe repede și să aplice în practică cele învățate; trebuie să își dezvolte rezistența și insistența.
Eu am învățat aceste lecții frecventând școala de fotbal.
Probabil dintr-o parte școala de fotbal e văzută ca loc unde copiii și tinerii fac multe exerciții fizice și învață să opereze cu mingea.
Dar în realitate școala de fotbal e mult mai mult.
Fotbalul m-a învățat să relaționez cu alți oameni și să lucrez eficient în echipă – pentru că în fotbal cooperarea între coechipieri nu e mai puțin importantă decât pregătirea fizică și talentul de a opera cu mingea.
Fotbalul m-a învățat disciplină și responsabilitate – disciplină în muncă și responsabilitate față de colegi, asta sunt calitățile de bază care le educă fotbalul.
Fotbalul m-a învățat să învăț repede și să aplic în practică. În fotbal niciodată nu apare senzația că știi totul – în fotbal e foarte important să înveți repede și repede să aplici în practică.
Fotbalul dezvoltă gândirea și capacitatea de a lua decizii.
Fotbalul e competiție multidimensională: echipele concurează la pregătirea fizică și cea intelectuală; la rezistență și insistență; la măiestria de a opera cu mingea și la capacitatea de a aprecia interesul echipei mai sus decât cel personal.
Dacă privim fotbalul sub aceste aspecte – fotbalul e o școală a vieții.
În cazul meu și al multor colegi de-ai mei anume așa a fost și este.
Trăim într-o lume complicată în care mulți maturi se rătăcesc. Pentru a pregăti mai bine copiii și tinerii de viața matură e nevoie de o educație maximal apropiată de cea conviețuirea în societatea reală și aici școala fotbalului este o soluție potrivită.
Ceea ce copiii și tinerii învață în cadrul ocupațiilor în clasele și școlile de fotbal, ei nu vor învăța din internet, stând în fața calculatorului sau cu telefonul.
Sunt sigur că toți copiii care urmează școala de fotbal sunt mai bine pregătiți pentru integrarea socială și economică – pentru că setul de calități care le dezvoltă școala de fotbal este util indiferent de calea profesională aleasă.
Programul “Fotbal în Școli” realizat de FMF în parteneriat cu Ministerul Educației și autoritățile publice locale, este o soluție pentru pregătirea mai bună a copiilor și a tinerilor pentru viața matură.
Cei peste 22 000 copii care azi deja sunt antrenați în activitățile programului “Fotbal în Școli” nu învață doar fotbal – ei se pregătesc de viața matură.
Serghei Butelschi,
Secretar general FMM