În cadrul ședinței de ieri a Cabinetului de miniștri a fost aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul), care va îmbunătăți procedura de selectare, numire și revocare din funcție a Avocatului Poporului. Mai exact, se propune ca în cadrul concursului desfășurat de Parlament să fie selectați toți candidații la funcția de Ombudsman, care au promovat concursul public, și nu doar două persoane, așa cum este în prezent, informează CURENTUL cu referire la un comunicat de presă.
Și procedura demiterii Avocatului Poporului a fost ajustată la standardele internaționale. Mai exact, demiterea de către Parlament a Avocatului Poporului va fi posibilă doar în urma audierii prealabile a acestuia în Plenul Legislativului.
Proiectul prevede și unele ajustări legislative pentru a facilita funcționalitatea Oficiului Avocatului Poporului, astfel încât să fie mai multă claritate privind atribuțiile și statutul autonom al Avocatului Poporului pentru drepturile copilului. Acesta va avea aceleași atribuții în exercitarea mandatului ca și Avocatul Poporului cu competențe generale. În cazul în care un Avocat al Poporului va absenta temporar, atribuțiile lui pot fi exercitate de celălalt avocat, ambii având în egală măsură legitimitatea de a acționa în exercitarea mandatului.
De asemenea, se extind competențele mandatului Ombudsmanului. Acesta va examina nu doar cererile depuse de persoane fizice, dar și cele ale persoanelor juridice, indiferent de forma juridică de organizare, inclusiv a ONG-urilor care militează pentru protecția drepturilor omului în Moldova. „Totodată, proiectul vine să facă mai multă claritate privind criteriile de admisibilitate a cererilor depuse de către cetățeni și procedurile de examinare a acestora. Astfel se va eficientiza și îmbunătăți procesul de gestionare a acestor cereri, ceea ce va spori încrederea cetățenilor în Ombudsman”, a explicat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.
Prin acest proiect se instituie atribuții ce țin de prezentarea unor opinii juridice la Curtea Constituțională, în cazul în care pe rolul Curții se află sesizări ce privesc încălcarea drepturilor omului; atribuții de elaborare a rapoartelor independente privind respectarea și promovarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova și prezentarea lor instituțiilor și organizațiilor internaționale și regionale pentru drepturile omului.