[ X ]
Schimbări în PLDM! Iată ce decizie vor adopta liberal-democrații în scurt timp!
18 Aprilie

Biroul Permanent Central al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a examinat, în ședință, proiectul noului Manifest politic al formațiunii, document ce urmează a fi propus pentru dezbateri în cadrul organizațiilor teritoriale ale PLDM, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, manifestul trasează câteva linii directoare pentru activitatea de mai departe a PLDM.

„În condițiile în care clasa politică actuală și-a pierdut credibilitatea, nu este reprezentativă și nu poate pretinde că apără interesele cetățenilor Republicii Moldova. PLDM consideră că situația nu poate fi redresată prin reformarea politicienilor de azi. Este nevoie de schimbarea lor cu oameni noi, destoinici și cumsecade. Documentul stipulează că cetățenii trebuie să-și recâștige dreptul de a se auto-reprezenta în organele puterii locale și centrale și de a gestiona treburile statului. În acest scop, PLDM își va direcționa toate resursele umane, materiale și experiența pentru formarea și instruirea politică a cetățenilor care doresc să se implice în administrarea treburilor la nivel central și local”, se spune în comunicat.

Potrivit lor, „manifestul jalonează că PLDM va merge în alegeri cu liste deschise, care vor fi formate în urma unor competiții transparente și în baza unor regulamente stricte”.

„Poziționarea finală în listele parlamentare sau locale va fi decisă de înșiși participanții la competiție, în funcție de performanțele obținute. În aceste liste se vor regăsi doar oamenii care vor demonstra că merită să reprezinte interesele poporului. Cetățenii, indiferent de apartenență sau viziuni politice, care vor să se implice activ în serviciul poporului, sunt îndemnați să utilizeze platforma oferită de PLDM și să contribuie la schimbarea modului de a face politică în Republica Moldova. Documentul indică drept obiectiv primordial al PLDM – redobândirea de către cetățenii Republicii Moldova a dreptului constituțional de a exercita puterea de stat, or suveranitatea aparține poporului”, se mai spune în comunicat.

Noul Manifest politic al PLDM va fi aprobat la ședința Consiliului Politic Național al partidului, care se va desfășura la finele lunii mai.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților