Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a completat Consiliul Republican cu mai multe nume grele. Doi dintre aceștia sunt ex-ministrul Afacerilor Interne, ex-ministrul Apărării, Pavel Voicu și liderul Organizației civice „Sunt bălțean”, care recent a preluat și conducerea Organizației Teritoriale Bălți a PSRM, Maxim Moroșan. Recent, ambii au devenit și membri ai Consiliului OT Bălți a PSRM.
Contactat, secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon a confirmat că în componența Consiliului PSRM au fost făcute schimbări importante, inclusiv că membri ai Consiliului au devenit Pavel Voicu și Maxim Moroșanu.
„Consolidăm rândurile, pentru că avem în față o perioadă de maximă importanţă. Mobilizarea de care dau dovadă colegii noștri, mai ales în teritorii, este impresionantă. Aceasta chiar dacă oponenții, apelând la metode, murdare, încearcă să ne zdruncine unitatea. Vreau să le transmit și pe această cale un mesaj: nu faceți risipă de efort și nu pierdeți timp – nu veți reuși să distrugeți PSRM”, a declarat Igor Dodon.
Referindu-se la organizația municipală Bălți a partidului, secretarul executiv al PSRM s-a arătat convins că va avea rezultate impresionante și în alegerile locale, dar și pe viitor. „Și domnul Voicu, și domnul Moroșan, dar și ceilalți colegi de la Bălți au potențial și capacitățile necesare pentru a asigura rezultate frumoase pentru partid în capitala de nord a țării”, a spus conducătorul partidului.
La rândul său, Pavel Voicu a venit cu un mesaj. „Alegerea mea în Consiliul Republican al PSRM mă onorează nespus, dar, totodată, este și o mare responsabilitate. Tot timpul am tratat cu maximă responsabilitate funcțiile în care am fost delegat de partid: ministru al Apărării, ministru al Afacerilor Interne sau consilier prezidențial (la inițiativa personală a Președintelui Igor Dodon). Riscând să fiu acuzat de lipsă de modestie, voi menționa că mă bucur nespus că am făcut față acestor importante funcții, înregistrând rezultate frumoase. Așa va fi și de această dată. Da, PSRM traversează o perioadă deloc ușoară. Dar aceasta mă face și mai decis să depun maximum de eforturi ca, împreună cu colegii, să înregistrăm noi succese, noi rezultate frumoase. Și sunt sigur că vom reuși să realizăm toate obiectivele pe care le avem”, a declarat fostul ministru.
Cu un mesaj a venit și Maxim Moroșan. „În primul rând, vreau să îmi exprim sincera recunoștință și respectul pentru alegerea dumneastră de a mă invita în componența Consiliului Republican al PSRM. Pentru mine este o onoare să accept această responsabilitate de a adopta decizii importante și de a atinge scopurile noastre comune pentru consolidarea partidului și care, totodată, e o oportunitate de a oferi soluții concrete locuitorilor capitalei de nord a țării. PSRM se consolidează suntem o echipă puternică și vom continua lupta împotriva haosului de la Bălți, dar și din țară”, a spus el.