Monica Babuc a fost aleasă astăzi în funcția de președinte interimar al Partidului Democrat din Moldova (PDM). Decizia a fost luată sâmbătă, 30 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al formațiunii, informează CURENTUL cu referire la un comunicat de presă.
Monica Babuc a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată și a menționat că Partidului Democrat îi revine un rol important în viața politică din Republica Moldova.
„Faptul Partidul Democrat are o istorie bogată și are oameni competenți, înseamnă că noi avem șansa să jucăm un rol important în politica moldovenească. Putem face acest lucru:
1. Definindu-ne locul de centru-stânga de sorginte social-democrată europeană, care să rezolve problemele sociale ale oamenilor,
2. Creând parteneriate foarte importante cu partide din aceiași familie politică din regiune.
PDM poate ocupa locul cel mai onorabil de centru stânga de reprezentanță a unei social-democrații europene veritabile în această țară ”, a declarat dna Babuc.
Lidera democraților a menționat că PDM are oameni competenți, profesioniști și responsabili și o structură puternică în teritoriu, care trebuie menținută și dezvoltată.
Monica Babuc a fost Ministru al Culturii (2013-2017), Ministru al Educației, Culturii și Cercetării (2017-2019), Vicepreședinte al Parlamentului (2019-2020), deputată și vicepreședinte al PDM.
Totodată, Consiliul Politic Național a decis să completeze componența Biroului Executiv al formațiunii cu 3 membri noi din zonele de Nord, Centru și Sud ale țării: respectiv Ghenadie Muntean, (Nord), Ion Sula, (Centru) și Nicolae Prițcan, (Sud).
Cristina Gurez