Agenția de Achiziții Publice (AAP), din cadrul Ministerului Finanțelor, și-a schimbat, de la 1 ianuarie 2017, atribuțiile de serviciu. Despre aceasta a vorbit ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, în cadrul unui interviu acordat pentru Revista de Achiziții Publice de la București, transmite CURENTUL.
Potrivit Ministrului, AAP nu va mai înregistra contractele de achiziții și nici nu va avea dreptul de a le anula.
„Responsabilitatea pentru buna achiziționare a achizițiilor este transferată autorităților contracarate. Instituția își va concentra eforturile pe monitorizarea selectivă a procedurilor de atribuire a contractelor și va oferi punctul de vedere asupra corectitudinii procedurilor respective, însoțite de recomandări de eficientizare a procurărilor. La ultima modificare a Legii privind achizițiile publice a fost introdusă o nouă atribuție Agenției și anume efectuarea controlului ex-post”, a spus ministrul.
Octavian Armașu consideră că lucrul acesta va permite ca sistemul să fie mai transparent, riscul corupției va fi minim. „Anterior, se pierdea mult timp pe lucrul birocratic, iar pentru analiza propriu-zisă a dosarului nu rămâneau decât 5-7 minute. Agenția își va axa activitatea pe supraveghere – va analiza și va identifica procurările cu un risc sporit de corupție, va analiza cine devine câștigător, de câte ori și de ce, dar, totodată, va acorda asistență autorităților contracarante. În baza evaluării situației în domeniul prezentat de Agenție, Ministerul va propune modificări în legislație care să eficientizeze sistemul.
Sperăm că peste 2-3 ani sistemul de Achiziții Publice din Moldova să devină mai modern, eficient și transparent. Vrem ca publicul să aibă acces la informațiile publice privind contractele de achiziții”, a spus ministrul.
Cristina Parfeni