Partidul Democrat (PD) şi-a schimbat strategia politică sau, cel puţin, a îmbunătăţit-o pe cea veche cu elemente noi, vizibile deja cu ochiul liber. O astfel de concluzie se cere să fie făcută, urmărind prestaţia acestei formaţiuni politice în ultima perioadă.

Esenţa acestei noi strategii e cât se poate de clară – identificarea celor mai sensibile teme pentru societate şi oferirea de soluţii pentru acestea. Astfel, de la lupta politică cu oponenţii (pe care nu a abandonat-o în totalitate, ci doar a lăsat-o pe planul secund – mai jos mă voi referi mai în detaliu la acest aspect), PD a făcut o turnură radicală şi încearcă să se orienteze acum strict pe necesităţile cetăţenilor. În prim plan au fost scoase astfel de teme sensibile ca: lichidarea şcolilor, abuzurile poliţiei, în special a inspectorilor de patrulare, indiferenţa factorilor de decizie guvernamentali şi lipsa conexiunii directe a acestora cu cetăţenii etc. Probabil, aceste teme cu adevărat sensibile au fost identificate în cadrul anumitor exerciţii sociologice. Nu e exclus nici că, de asemenea, în cadrul unor exerciţii sociologice, a fost testată şi reacţia oamenilor la diferite soluţii pentru aceste probleme. PD e un partid care este extrem de atent la aspectele de ordin sociologic şi nu o dată a demonstrat că acestea ocupă un loc aparte în politica formaţiunii.

Un alt element al noii strategii a PD, care se aruncă în ochi, este schimbarea nivelului de polemică politică. Astfel, PD practic nu mai polemizează deloc cu oponenţii, înţelegând că orice polemică de acest fel mai degrabă avantajează opoziţia decât guvernarea. Unele excepţii ţin de confruntarea cu Preşedinţia, dar, în rest, alte teme politice impuse de oponenţi sunt ignorate cu desăvârşire. La concret, PD a ignorat în totalitate propunerea PDA de a organiza un referendum în problema sistemului electoral, iniţiativa socialiştilor de a colecta semnăturile cetăţenilor în favoarea formei prezidenţiale de guvernare, toate iniţiativele şi propunerile venite de la alte formaţiuni politice parlamentare sau extraparlamentare. Totodată, ar fi de menţionat că lupta cu oponenţii politici nu e ignorată – pur şi simplu ea a fost plasată formaţiunilor satelit, analiştilor, bloggerilor, trolilor sau presei pe care o are PD la dispoziţie.

Al treilea element nou în comportamentul PD este poziţionarea strictă pe care încearcă să o facă acest partid pe un anume segment de electorat. Dacă anterior PD încerca să „rupă” câte puţin de peste tot – şi de la electoratul pro-Est, şi de la electoratul pro-Vest, şi de la cel conştient, şi de la cel mai puţin conştient, şi de la electoratul pragmatic, şi de la cel visător, emotiv, euforic etc., acum PD îşi axează în totalitate efortul pe electoratul european pragmatic. Acestuia i-a fost servită şi iniţiativa introducerii în Constituţie a obiectivului de integrare europeană, şi iniţiativa de constituire a unei noi coaliţii de guvernare pro-europene după următoarele alegeri parlamentare, şi alte iniţiative de acest fel. PD înţelege foarte bine că mesajele sale privind „miracolul economic” în Moldova nu sunt credibile, după cum nu e credibilă nici lupta cu corupţia, pe care a iniţiat-o, deoarece ea nu vizează marii şi adevăraţii corupţi. De asemenea, PD înţelege şi faptul că statul în două bărci e bun doar până în momentul în care acestea o apucă în direcţii diferite, de aceea a decis să scoată maximum ce e posibil dintr-o nişă electorală bine ţintită.

Sunt şi alte elemente care vorbesc despre o schimbare de strategie a PD, dar cele trei menţionate mai sus par să fie de bază. Obiectivitatea cere o constatare: această nouă abordare a PD este una corectă (cel puţin, din punct de vedere al strategilor şi consultanţilor politici). Rămâne să vedem dacă va da şi rezultate de ordin practic. Pentru că nu tot timpul socoteala de acasă se potriveşte cu cea de la târg.

Dumitru Spătaru