Ion Sula, ex-ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Struguri din satul Costești, r. Ialoveni, va sărbători, în acest an, sărbătorile de iarnă alături de familie, informează CURENTUL.
Solicitat de către reporterul nostru, Ion Sula a dezvăluit ce tradiții se respectă în familia sa.
„Pentru mine, sărbătorile de iarnă înseamnă, în primul rând, timp petrecut împreună cu familia! Și pe de altă parte, nu este un secret pentru cei apropiați că apreciez obiceiurile de iarnă, colindele, urăturile și celelalte tradiții din satul Costești care ne creează starea de sărbătoare”, a declarat ex-ministrul.
De asemenea, colindele joacă un rol special pentru familia Sula.
„De Crăciun, ne străduim să fim acasă, să primim colindători toată familia. Iar de Sfântul Vasile, primim urători, apoi vin o parte din fini și mergem să urăm toate rudele. Suntem un neam numeros”, a precizat Ion Sula.
Anastasia Borta