Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu s-a întâlnit cu reprezentanți ai asociațiilor de veterani din țară și cu un grup de oameni de cultură. Subiectele discutate au vizat situația curentă din Moldova, problemele cu care se confruntă cele două comunități și soluțiile necesare pentru a consolida societatea, informează CURENTUL cu referire la un comunicat de presă.
În cadrul întrevederii cu președinții asociațiilor de veterani s-a vorbit despre situația celor care au apărat independența țării noastre în războiul de la Nistru, care au luptat în Afganistan sau care au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl.
Șeful statului a accentuat rolul ce le revine veteranilor în educarea tinerei generații în spiritul păcii, al patriotismului și al dialogului. Ea a menționat că este important să consolidăm societatea în jurul acestor obiective și să prevenim încercările de destabilizare.
Despre importanța păcii pentru un viitor prosper și liber s-a discutat și la întâlnirea cu membrii comunității de creație. Președinta Maia Sandu i-a îndemnat pe oamenii de cultură să fie mesageri ai valorilor păcii, umanității și democrației, și să contribuie la menținerea liniștii și a bunei înțelegeri în societate.
Un alt subiect abordat ține de promovarea mai activă a demersului de integrare europeană. Participanții la discuție au subliniat, în contextul dat, nevoia unui consens național pentru integrare europeană, care să fie susținut de diverse grupuri sociale, politice sau culturale.