[ X ]
Sâmbătă, 24 decembrie, toată lumea este așteptată la OrheiLand, unde va fi deschis cel mai frumos Târg de Crăciun din țară
22 Decembrie

Cel mai mare parc de distracții din țară – OrheiLand își redeschide porțile și dă startul sezonului de iarnă. Astfel, sâmbătă, 24 decembrie, la ora 17:00, toată lumea este așteptată la OrheiLand, acolo unde va fi deschis și cel mai frumos Târg de Crăciun din țară. Vizitatorii au ocazia să petreacă momente de neuitat în acest parc, care va fi împânzit de mii de luminițe colorate și unde totul este gratuit.

Fiecare, de la mic la mare, are ocazia să simtă din plin atmosfera de sărbătoare, să petreacă momente de neuitat alături de cei dragi și să facă fotografii.

Totodată, patinoarul, toboganele, caruselele, Rollercoaster-ul, Star Tower-ul și alte echipamente de distracție îi așteaptă pe cei mici, dar și pe adulți să-și potolească setea de adrenalină. Accesul la toate atracțiile este gratuit, așa cum a fost încă de la inaugurarea parcului.

Copiii vor fi așteptați și la reședința lui Moș Crăciun, de pe teritoriul OrheiLand, acolo unde vor avea ocazia să discute cu moșul, să recite poezii, să cânte colinde și unde vor primi cadouri.

Cu ocazia inaugurării Târgului de Crăciun, va fi organizat și un concert, la care vor evolua mai mulți artiști autohtoni îndrăgiți. Printre aceștia se numără: Ionel Istrati, Diana Stoica, Doinita Gherman, Tatiana Heghea și formațiile „Brass Band” și „LUME”.

Anul trecut, la deschiderea Târgului de Crăciun de la OrheiLand, care a avut loc în ziua de Crăciun pe stil nou, au participat peste 25 de mii de oameni.

În sezonul de iarnă, cel mare parc de distracții, Orheiland, va activa între orele 10:00-20:00.

Din 2018 și până în prezent, Orheiland a fost vizitat de peste trei milioane de oameni atât din țara noastră, cât și din străinătate.

Cel mai mare parc de distracții din Moldova, OrheiLand, a fost inaugurat în 1 iunie 2018, fiind unul din cele mai populare proiecte lansate la inițiativa primarului orașului Orhei de atunci, deputatul Ilan Șor. Liderul Partidului „ȘOR” a spus de mai multe ori că este mândru că a reușit să transforme orașul Orhei într-un loc al familiei și copilăriei fericite.

image-2022-12-22-135129 image-2022-12-22-135240 image-2022-12-22-135311 image-2022-12-22-135328 image-2022-12-22-135348 image-2022-12-22-135426 image-2022-12-22-135522

Inapoi la arhiva noutaților