În această dimineață salvatorii au fost alertați pentru a interveni în urma unui accident rutier, care a avut loc la periferia orașului Dondușeni, transmite CURENTUL.
Apelul la Dispeceratul Integrat Zona Nord a fost recepționat la ora 03.04 minute. La fața locului pentru intervenție s-a deplasat un echipaj de pompieri care au avut misiunea de a descarcera din fiarele unui autoturism de model Dacia Logan două cadavre.
Conform informațiilor prealabile autoturismul ar fi derapat de pe traseu și s-a lovit într-un copac, iar în urma accidentului mașina a luat foc.
Salvatorii au descarcerat din autovehicul accidentat pasagerul și șoferul, care nu mai dădeau semne de viață. Mai mult, în misiunea acestora a intrat și stingerea autovehiculului cuprins de flăcări. Toate circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de organele de drept.
Cristina Parfeni