Astăzi, 1 iulie, în cadrul ședinței Guvernului, au fost aprobate, prin angajare de răspundere, proiectele privind modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr.173/2019 și Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020 nr.174/2019, transmite CURENTUL.
Astfel, modificările la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăd acordarea indemnizațiilor urmașilor personalului medical decedat, ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu Covid-19 şi acordarea suportului financiar unic beneficiarilor de pensii al căror cuantum nu depăşesc 3000 lei și beneficiarilor de alocații sociale de stat.
De dreptul la indemnizație vor beneficia: soțul supraviețuitor, copii până la vîrsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile în instituții de învățământ de zi (secundar, mediu de specialitate şi superior), pînă la terminarea acestora, fără a depăși vîrsta de 23 de ani. Iar în cazul în care nu există urmași din categoria celor menționați supra, indemnizația se acordă unuia dintre părinți.
Cuantumul indemnizației se propune de a fi stabilit diferenţiat în funcție de categoria de urmași:
– pentru soțul supraviețuitor și pentru părinți se calculează în mărime de 50% din baza de calcul;
– pentru copii se calculează în mărime de 75% pentru fiecare urmaș.
O altă modificare prevede acordarea suportului financiar unic de 700 de lei beneficiarilor de pensii al căror cuantum nu depăşeşte 3000 lei, şi beneficiarilor de alocaţii sociale de stat.
De acest suport vor beneficia cca 659 886 persoane (dintre care 591034 pensionari şi 68852 beneficiari de alocaţii sociale de stat).
Cu privire la Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2020, au fost introduse modificări pentru majorareaa, începând cu 1 septembrie, a salariului cu 30% pentru personalul medical şi șoferii de ambulanțe din asistența medicală urgentă prespitalicească.
De asemenea, până la finele anului 2020, va fi acordat sporul pentru personalului antrenat în acordarea asistenței medicale persoanelor care întrunesc criteriile definiției de caz COVID-19.
Cristina Pendea