[ X ]
Salarii mai mari pentru angajații și persoanele cu funcție de demnitate publică din cadrul APL
18 Iulie

Persoanele cu funcții de demnitate publică din cadrul autorităților publice locale, precum și ceilalți angajați ai APL vor primi salarii mai mari. Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă ce prevede modificări și completări la legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, transmite CURENTUL.

Astfel, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții raioanelor, pretorii și vice-pretorii vor primi lunar suplimente în mărime de până la 50 la sută din salariul lor de funcție. Prin urmare, dacă în prezent salariul mediu pentru funcțiile de conducere din APL este de 6 135 de lei, în urma majorării acesta va ajunge până la 9 200 de lei.

Cu 1 190 de lei vor crește și salariile personalului care asigură deservirea tehnică și buna funcționare a autorităților publice locale. În urma acordării plăților de stimulare, în mărime de până la 15% din salariul de funcție, aceștia vor primi până la 3 580 de lei lunar.

Cuantumul plăților de stimulare va fi stabilit de conducerea APL, în funcție de mijloacele disponibile în acest sens în bugetele autorităților publice locale. În anul curent, mijloacele pentru implementarea proiectului vor fi direcționate din contul resurselor prevăzute în bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare ale APL. Suma necesară lunar pentru acordarea plăților stimulatorii la limita maximă se cifrează la 5,5 milioane de lei.

Proiectul urmărește creșterea nivelului de venituri al angajaţilor din sectorul bugetar, sporirea atractivității funcției publice, atragerea şi menţinerea tinerilor specialişti, precum și prevenirea corupţiei în organele administraţiei publice.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților