Aproximativ jumătate de milion de lei – atât au costat lucrările de renovare a sălii de sport a gimnaziului din satul Ivancea, raionul Orhei. Proiectul a fost implementat de echipa lui Ilan Șor, prin intermediul programului „Diaspora Acasă Reușește” („DAR 3+1”) al Biroului Relații cu Diaspora (BRD), cu suportul Primăriei Ivancea, a Consiliului raional Orhei și a unor agenți economici. Pe lângă renovarea sălii în interior și parțial pe exterior, în cadrul proiectului, a fost achiziționat echipament sportiv nou, transmite CURENTUL.
La redeschiderea sălii de sport a participat Boris Ochișor, primarul comunei Ivancea, ales din partea Partidului „ȘOR”.
„Important este să beneficiați la maximum de această sală de sport. Copiii să vină în ea nu doar la lecții, ci și după ore, precum și în weekend ca să se antreneze. Când va fi nevoie de renovare, vom găsi bani și pentru asta”, i-a asigurat primarul pe elevi și profesorii gimnaziului.
Întrucât mișcarea înseamnă viață, primarul i-a îndemnat pe tineri să facă cât mai mult sport. De asemenea, primarul și elevii au jucat baschet și volei cu mingile nou-nouțe.
Pentru renovarea sălii de sport a gimnaziului din satul Ivancea au fost alocați, în total, 498 de mii de lei. Pentru echipamentul sportiv a fost alocată suma de 82 de mii de lei. Contribuția diasporei în acest proiect a fost de 60 de mii de lei, iar din bugetul Primăriei și cel al gimnaziului a fost alocată suma de 100 de mii lei. Doi agenți economici au oferit 10 mii de lei, Consiliul Raional Orhei – 79 de mii de lei, iar din bugetul de stat a fost alocată suma de 249 de mii de lei.
Din grupul de inițiativă care s-a ocupat de implementarea proiectului au făcut parte profesori și absolvenți ai gimnaziului, reprezentanții agenților economici, ai Consiliului Raional Orhei și ai BRD. Managerul proiectului este Olesea Vremea, care reușit să coordoneze eficient activitatea echipei.
Precizăm că, recent, în satul Ivancea, echipa lui Ilan Șor a finalizat un proiect de iluminat public stradal. Ulițele localității sunt iluminate de 600 de corpuri de iluminat de tip LED pe o distanță totală de peste 19 kilometri.
Cristina Pendea