Alegerea bradului pentru sărbătorile de iarnă și a decorului pentru casă și grădină reprezintă un eveniment pentru toată familia. Indiferent dacă vă hotărâți să creați această atmosferă mai devreme sau fie, chiar în ajunul sărbătorilor, pentru siguranța familiei dvs. țineți cont de următoarele:
– Asigurați-vă că baza bradului este dreaptă și că are suficientă stabilitate pentru a susține greutatea pomului artificial.
– Materialul unui brad de calitate inferioară poate elimina, mai ales sub influența luminii și a lumânărilor, substanțe chimice nocive. În acest sens asigurați-vă că nu este prezent mirosul persistent specific de substanțe chimice.
– Culoarea crengilor și a decorațiunilor de brad trebuie să se mențină pe toată durata de exploatare. Verificați în prealabil prin trecerea ușoară a mâinii printre ramuri pentru a stabili rezistența culorii cât și lipsa dezgoliciunii extremității ramurilor. Respectați indicațiile producătorului privind modul și locul de amplasare, evitați procurarea decorațiunilor din sticlă pentru a preveni eventuale accidente.
– Decorațiunile pentru pomul de Crăciun nu sunt considerate jucării pentru copii, în sensul Reglementării tehnice privind siguranța jucăriilor, prin urmare acestea nu dispun de declarație de conformitate și nu sunt supuse evaluării conformității obligatorii care să asigure inofensivitatea acestora.
Indiferent de ce brad veți alege important este să vă bucurați de el alături de toți cei dragi și să aveți parte de sărbători fericite.