[ X ]
S-au intoxicat cu monoxid de carbon din cauza sobei defecte. O persoană a decedat, alta se află în spital
8 Noiembrie

O persoană a decedat, iar alta a ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, în urma exploatării unor sobe defecte, transmite CURENTUL.

Primul caz a avut loc în după amiaza zilei de ieri în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost găsit fără suflare în propria locuință. În urma primelor investigații s-a stabilit că bărbatul a făcut focul în sobă, iar aceasta cel mai probabil a emanat monoxid de carbon, în urma căreia persoana s-a intoxicat. În interiorul încăperilor ardere nu a avut loc. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de organele competente.

Un alt caz de intoxicație a avut loc în localitatea Burlacu, raionul Cahul. De această dată un bărbat în vârstă de 39 de ani a primit intoxicare cu monoxid de carbon, după ce pe parcursul mai multor zile a utilizat soba defectă din locuință. Persoana a fost transportată la spital, iar la acest moment viața acesteia este în afara oricărui pericol. Cazul este cercetat de organele de resort.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndemnă oamenii să respecte regulile de exploatare a utilajelor și instalațiilor de încălzit. Mai mult, pompierii îndemnă oamenii să stingă focul din sobă pe parcursul nopții și să aerisească bine încăperile.

În caz de situații de risc persoanele sunt îndemnate să sune de urgență la telefonul 901.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților