[ X ]
S-au depistat unele nereguli în cadrul realizării proiectului „Reforma învățământului în Moldova”
10 Decembrie

Proiectul „Reforma învățământului în Moldova” este realizat din contul unui credit extern ce urmează a fi rambursat de cetățenii țării, iar utilizarea neargumentată a banilor publici este inadmisibilă, au menționat membrii Comisiei parlamentare de control al finanțelor publice. La această concluzie au ajuns deputații împreună cu reprezentanții Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), care au examinat la data de 8 decembrie curent, rezultatele auditului Proiectului „Reforma învățământului în Moldova” încheiate la 31 decembrie 2020, transmite CURENTUL.

Cele mai semnificative observații ale raportului financiar au fost prezentate de către Petru Rotaru, membru al CCRM și auditorii responsabili de misiunea de audit.

Menționăm că, Proiectul „Reforma învățământului în Moldova” este un împrumut acordat în două etape Guvernului Republicii Moldova valoarea totală a căruia constituie 50 mil. dol. SUA. Data de închidere a Proiectului este 31 decembrie 2022.

Deși în urma misiunii de audit a fost emisă o opinie fără rezerve, totuși, au fost identificate unele nereguli și situații problematice ce țin de valorificarea mijloacelor proiectului.

În anul 2020 nivelul de absorbție a fondurilor pentru implementarea activităților Proiectului a constituit 95,0 %.

Ministerul Educației și Cercetării a asigurat un nivel scăzut de executare a mijloacelor la componentele gestionate A.3 și C care incorporează acțiunile privind consolidarea calității educației sau doar 22 %, cauza fiind transferul sau anularea unor activități spre implementare pentru alte perioade ca urmare a influenței situației epidemiologice cât și legat de tergiversarea procesului de achiziție.

Concomitent, în perioada raportată, un nivel de execuție supradimensionat se înregistrează la gestionarea de către Instituția Publică „Fondul de Investiții Sociale din Moldova” (IP FISM) a mijloacelor financiare aferente Componentei A.2 obiectivul căreia primordial este renovarea a 17 școli de circumscripție. Astfel, conform datelor din rapoartele financiare, în anul de gestiune, efectiv au fost realizate cheltuieli în valoare de 5,3 milioane dolari, sau ceea ce constituie o depășire de 4,7 ori a bugetului planificat.

O altă iregularitate ține de gestionare neconformă de către Fondul de Investiții Sociale în Moldova a cheltuielilor operaționale aferente procesului de remunerare a membrilor echipei Fondului implicate în realizarea activităților Proiectului. Astfel, factorii decizionali ai Fondului au antrenat și remunerat suplimentar persoane, funcțiile și atribuțiile cărora nu au fost prestabilite și coordonate cu Ministerul și Donatorul, cheltuielile neeligibile reprezentând 52,5 mii de dolari.

Concomitent din sursele Proiectului a fost achitată neconform retribuția pentru absența forțată de la muncă a directorului instituției în sumă de 5,6 mii dolari ca urmare a disponibilizării și restabilirii ulterioare a acestuia în baza încheierii instanței judecătorești. Menționăm că din contul Proiectului nu pot fi achitate cheltuieli de retribuire urmare unor litigii între angajați și instituțiile statului.

Verificările auditului atestă și evitarea realizării de către IP FISM a unor controale ex-ante la executarea contractelor de lucrări civile. Astfel, instituția a admis majorarea valorii inițiale a unui contract cu 20,3 % fără a solicita de la Ministerul Educației și Cercetării și Banca Mondială aprobarea prealabilă a modificărilor contractuale, avându-se în vedere că acestea depășesc pragul de 15 % prestabilit de directivele donatorului.

În opinia reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării, scopul major al proiectului este atins, deoarece până în prezent 23 de școli au fost renovate.

Membrii Comisiei de control al finanțelor publice au reiterat imperativul utilizării eficiente și transparente a resurselor financiare. A fost remarcat faptul că proiectul este realizat din contul unui credit extern ce urmează a fi rambursat de cetățenii țării, iar utilizarea neargumentată a banilor publici este inadmisibilă.

Comisia a cerut factorilor responsabili implicați în realizarea proiectului și în valorificarea resurselor să întreprindă toate măsurile în vederea implementării integrale a recomandărilor Curții de Conturi.

Inapoi la arhiva noutaților