Procuratura Generală anunță obținerea la Judecătoria Rezina a condamnării la peste 11 ani de închisoare și încasarea a peste 10 000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare de la un inculpat, pentru comiterea unui omor cu deosebită cruzime, într-un sat din raionul Rezina, transmite CURENTUL.
Astfel, în luna mai a acestui an, după ce a fost agresat de către victimă ceva timp în urmă, făptașul a hotărât să se răzbune. Mai exact, acesta a venit la domiciliul victimei, după care a lovit-o cu genunchiul în regiunea feței, iar apoi i-a aplicat cinci lovituri cu cuțitul în regiunea gâtului. Prin urmare, în scurt timp, victima – bărbat cu vârsta de 32 de ani – a decedat la fața locului.
Agresorul are vârsta de 42 ani și a fost anterior condamnat de două ori, inclusiv pentru amenințarea cu omor a concubinei. Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău.
Cristina Parfeni