Candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova înaintat de „Partidul Nostru”(PN), Dumitru Ciubașenco, s-a lansat astăzi oficial în campania electorală, informează CURENTUL.
Dumitru Ciubașenco a prezentat Decretul pe care îl va semna, de îndată ce va ajunge Președinte al RM, și anume decretul de dizolvare a Parlamentului, dar și de stabilire a alegerilor parlamentare anticipate.
„Linia frontului este clară: suntem noi – cetățenii și sunt ei – majoritatea criminală, care au capturat și omoară Moldova. Scopul nostru, în această luptă, este clar – să obținem victoria și să eliberăm Moldova de sub jugul oligarhic. Pentru a obține acest scop, noi propunem un instrument legal, real și efectiv, anume: Decretul Nr.1 al Președintelui cu privire la dizolvarea Parlamentului și numirea datei alegerilor anticipate. Acest decret este absolut legitim și legal, respectiv eu mă oblig să semnez acest decret și să-l realizez după ce sunt ales președinte”, a precizat candidatul.
Totodată, Dumitru Ciubașenco a menționat că, după ce va fi semnat decretul de dizolvare a Parlamentului, după ce vor avea loc alegerile parlamentare anticipate, va fi elaborată o nouă Constituție a RM, iar apoi va fi acceptată prin referendum cu votul cetățenilor.
„Astfel, ne propunem să construim o nouă Moldovă. Stimați concetățeni, acest Decret nu este al meu, nu este al lui Renato Usatîi, nu este al Partidului Nostru, este decretul dvs. – alegerea vă aparține”, a conchis Ciubașenco.
Andriana Cheptine