[ X ]
S-a adresat la Curtea de Apel, dar fără succes! Un primar riscă să fie revocat din funcție
3 Iulie

Curtea de Apel Chișinău a respins, ieri, cererea de apel a primarului constatat de către Autoritatea Națională de Integritate (ANI) în conflict de interese. Deși este definitivă și executorie, decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 de zile, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, la această etapă, Autoritatea Națională de Integritate urmează să solicite organelor competente revocarea mandatului primarului și aplicarea interdicției prevăzute de legislație.

Amintim că, la 23 octombrie 2018, ANI a constatat că primarul nu a declarat și nu a soluționat conflictele de interese reale în care s-a aflat la momentul în care l-a admis ca participant și l-a desemnat drept câștigător al licitației pe fiul său. Edilul i-a oferit acestuia în arendă un lot de teren agricol de 1,49 ha.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților