[ X ]
Ruxanda Glavan gata să lupte în Parlament! Cu ce mesaj vine
25 August

Fosta ministră a Sănătății, Ruxanda Glavan, deputat în Parlament în fracțiunea Partidului Democrat din Moldova (PDM), mandat recent validat de Curtea Constituțională (CC), vine cu un mesaj pentru cetățeni, transmite CURENTUL.

Ruxanda Glavan scrie, pe o rețea de socializare, că știe că nu-i va fi ușor, dar nici imposibil să-și exercite mandatul.

„Curtea Constituțională a validat mandatul meu de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Spuneam cândva, că funcțiile vin și pleacă și că este important ce lăsăm în urma noastră. Rămân fidelă acestei convingeri și merg în legislativ conștientă de responsabilitatea unui ales al poporului, dar și cu încrederea, că experiența mea poate aduce plus valoare.

Conștientizez că nu va fi uşor, dar nici imposibil nu este! Am experiență și în calitate de opozant, chiar fiind parte a echipei de guvernare, atunci când m-am opus ferm unor reforme, pe care le consideram încă inoportune sau insuficient de bine pregătite. Colegii mei cunosc acest lucru, precum și faptul că prețuiesc doar argumentele profesioniste”, scrie Ruxanda Glavan.

Fosta ministră a Sănătății menționează că va continua să ajute oamenii făcând uz de instrumentele parlamentare ce-i revin, dar și că și-a făcut o listă cu priorități.

„Voi fi deschisă și constructivă cu toți cei care vor să participe la rezolvarea ecuațiilor importante din domeniul sănătății și cel social. Voi insista pe continuarea și îmbunătățirea tuturor proiectelor benefice pentru oamenii din Moldova. Mă voi face în continuare auzită, ori de câte ori interesul cetățenilor, pacienților sau al beneficiarilor sistemului social, cel al lucrătorilor medicali și asistenților sociali va trebui pus mai presus decât orice speculație politică.

Sunt aici ca să vă aud doleanțele, iar în Parlament voi lupta pentru realizarea lor. Având parte de susținerea și implicarea voastră, sunt convinsă că vom reuși multe!”, scrie Ruxanda Glavan.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților