[ X ]
Ruslan Codreanu candidează la funcția de primar al municipiului Chișinău: Am pregătirea necesară
7 August

Ruslan Codreanu, președintele Partidului Puterea Oamenilor, a decis să candideze la funcția de primar al municipiului Chișinău în alegerile locale din noiembrie 2023 și, într-o postare pe Facebook, a spus ce l-a determinat să facă lucrul acesta, informează CURENTUL.

„Am avut privilegiul să lucrez pentru Chișinău și să încep lupta pentru o administrație transparentă și performantă. Doar într-un an, am reușit să fac posibile schimbări care păreau imposibile în trecut. Am lucrat alături de oameni pentru un oraș mai bun, și împreună am demonstrat că prin unire și dedicare, putem schimba lucrurile”, a declarat el.

Ruslan Codreanu a spus că, „doar în 2019”, a pornit împreună cu colegii peste 300 proiecte de investiții din (bugetul municipal, fără împrumuturi), ce au schimbat la față orașul nostru, începând cu grădinițe, școli, spitale, parcuri, drumuri, terminând cu iluminat stradal, transport public, mediu etc.

„Orașul Chișinău este despre oameni. Misiunea mea a fost de a construi împreună cu cetățenii un ORAȘ pentru OAMENI, un oraș dezvoltat, un oraș ce să ofere siguranță și un oraș al viitorului. Am arătat că este posibil, dacă lucrăm împreună. S-au făcut multe lucruri frumoase.

Din motive politice, în 2019 am fost scos din cursă și nu m-au lăsat să candidez.

Acum vă propun să facem dintr-un oraș înădușit, de trafic, poluat, furat, sărăcit, cu Întreprinderi falimentare, bolnav – un Chișinău dezvoltat, curat, educat, sănătos, în care toți oamenii să aleagă să locuiască, în care copiii noștri să crească sănătos și echilibrat, în care antreprenorii să deschidă și să gestioneze afaceri, în care bătrânii să vrea să îmbătrânească frumos, iar tinerii studenți să aibă locuri de muncă și dorință de a rămâne”, a menționat el.

Politicianul a mai spus că are pregătirea necesară, universitatea din Cluj, masterul din Berlin, am 20 de ani de experiență, 40 de țări vizitate, dintre care în 13 țări am învățat. „Și vă rog să-mi fiți alături să Construim Chișinăul pentru Oameni”, a adăugat el.

Ruslan Codreanu despre sine a mai spus că este „om, tată la cea mai minunată fată din lume, pasionat de pescuit, de pământ și grădină”. „Sunt funcționar public, cu o carieră de 20 ani în spate. Am început de la cea mai mică funcție. Am avut onoarea să lucrez și în ministerul economiei, și în cancelaria de stat, și consilier de deputat, și consilier municipal, și viceprimar, și primar interimar. Am avut susținerea oamenilor în diverse lupte care le-am dus. Fondatorul comunității Puterea Oamenilor, singurul partid creat de oameni simpli, cu experiență în administrare, fără implicări străine”, a relatat pretendentul la șefia capitalei.

Inapoi la arhiva noutaților