„Iubiţi-vă ţara, iubiţi-vă meseria, fiţi dispuşi la sacrificii pentru ca Moldova să progreseze!”. Acest mesaj a transmis cetățenilor R. Moldova, expertul asociat pe securitate al IDIS „Viitorul”, Rosian Vasiloi, care a acceptat să ia parte la proiectul CURENTUL „Cu drag de țară”, dedicat Zilei Independenței R. Moldova.
Rosian Vasiloi spune că în fiecare lună Moldova își pierde cetățenii.
„26 de ani, e mult sau puţin? Cert e că nu arată ca o mamă de 26 de ani pentru copiii săi, care fug de ea. Igor Dodon recent a semnat cel de-al patrulea decret de aprobare a renunțării la cetățenia Republicii Moldova. În acest an au fost semnate 4 decrete, total 661 de persoane au renunțat la cetățenia Republicii Moldova, statistic vorbind 82,6% cetățeni pierde Republica Moldova pe lună. Este o statistică care te pune pe gânduri, nemaivorbind de statistica neoficială care ne spune că peste 100 de oameni pleacă în fiecare zi din ţară. Pentru mine nu contează destinaţia – Vest sau Est, pentru mine este o statistică înfiorătoare, care dacă nu vor fi luate măsuri urgente ne vom trezi într-o zi fără oameni. Cum mai arată ţara mea? O ţară dezbinată la propriu. O ţară în care interesele obscure prevalează faţă de interesul național, şi aici vorbesc despre cei care ne guvernează. În timp ce oamenii fug din ţară, guvernanţii promovează „cetăţenia prin investiţie”, dar mai simplu vând cetaţenia.
Dar, totuşi Moldova este frumosă prin oamenii săi, inclusiv şi cei care au plecat, şi acum contribuie la dezvoltarea ei din Diasporă. Moldova este Orheiul Vechi şi Soroca, Tighina şi Comrat, Stânca Dragostei şi Suta de Movile, cramele şi vinăriile sale, podgorii şi livezi sale, Prutul şi Nistru, Dunărea şi Răut, Moldova eşti tu!”, a spus Rosian Vasiloi.
Expertul ne-a povestit ce a făcut pentru țară în timpul cât a activat în Poliția de Frontieră, pe atunci Serviciul de Grăniceri.
„Ce totuşi am facut eu pentru ţara mea? Pentru prima dată eu am pus această întrebare în 1992, când trebuia să decid revin acasa după studii, sau rămân în ţara unde am studiat. Ştiind că nu va fi uşor, totuşi, am decis să revin acasă. Mai mult ca atât, ţara mea era după un război sângeros. Cât de straniu nu ar fi, dar principalul actor a fost ţara în care am studiat arta militară şi pe care o consideram o a doua Patrie. Până la urmă decizia aceasta de a mă întoarce a fost una conștientă, a unui tanăr de 19 ani, care dorea să trăiască liber într-o ţară eliberată de un trecut de ocupaţie.
Tot ceea ce am facut eu pe parcursul celor practic 25 de ani de serviciu în cadrul Serviciului Grăniceri, ulterior Poliţiei de Frontieră, a fost „Cu drag de ţară”. Pentru că îmi iubesc meseria. Să fii militar de carieră în general, îţi cere foarte multe sacrificii. Un militar nu o să-l vedeţi niciodată foarte bogat pentru că el este mereu preocupat nu de sine, ci de ţara sa. Mă bucur că am şansa sa trăiesc, în Moldova, deși am suportat foarte multe greutăți, chiar şi nedreptăți, dar m-am încărcat pozitiv, pentru că am crezut în ceva şi într-un fel am realizat. Am realizat atunci când la vârsta de 25 de ani am devenit conducător al unei subdiviziuni de frontieră responsbile de supravegherea şi controlul a 40 km a frontierei de stat. Apoi atunci când împreună cu colegii am stopat canalele de migraţie ilegală, apoi tot împreună cu colegii am preluat după 10 ani de Independenţă sectorul frontierei de stat cu Ucraina cu o lungime totală de 1 222 km”, a povestit Rosian Vasiloi.
De asemenea, el consideră că fiecare cetățean contribuie într-un fel sau altul la dezvoltarea țării.
„Este evident că fiecare din noi are o contribuţie în dezvoltarea ţării, dar pentru mine una din realizări a fost promovarea şi participarea nemijlocită la procesul de reforme în domeniul afacerilor interne. Ce este azi Poliţia de Frontieră se vede şi spun oamenii, nu eu sunt cel care voi da aprecieri, dar faptul că azi cetăţenii noştri au libera circulaţie în UE este datorită şi echipei Poliţiei de Frontieră, pe atunci Serviciului Grăniceri din care am avut onoare să fac parte şi eu.
Cred că oriunde nu te-ai afla, trebuie să faci ceva pentru ţara ta şi pentru asta trebuie sa te şi sacrifici, mai ales că situaţia în domeniul securităţii în Republica Moldova de astăzi este aşa cum este.
Asta am încercat să o fac şi după pensionare, aflându-mă în diferite misiuni internaţionale în Ucraina sau Asia, Moldova fiind apreciată la cea mai justă valoare prin contribuţiile sale, în special profesionalismul oamenilor care participau la aceste activităţi.
Dar după 3 ani în străinătăţi am revenit acasă, pentru că am considerat că pot contribui la dezvoltarea ţarii mele şi în continuare. Pentru cei trei copii ai mei care, de asemenea fac parte din generaţia tânară – viitorul acestei ţări. Din păcate, ne confruntam cu o fugă a lor, într-un fel, irecuperabilă. Iar eu nu vreau ca copiii mei să plece.
Am revenit acasă şi împreună cu colegii m-am implicat în diferite activiăţi, pentru a dezvolta Moldova, pentru a o reîntregi, pentru a crea condiţii ca cei plecaţi peste hotare să revină acasă. Sper să ne reuşească acest lucru”, a menționat expertul.
Cât privește greșelile comise în 26 de ani de Independență, expertul consideră că au fost de ordin tactic și strategic.
„Au fost mai multe şi de ordin tactic, dar ce e mai trist de ordin strategic. Noi am crezut că vom face lucruri noi cu oamenii „vechi”. Greşit. Asta a fost una din greșelile strategice la începutul anilor 1990. Cea de-a doua este, cum o numesc eu Tighina – 1992, când „elitele politice” au cedat. Şi cea de a treia – lipsa unei viziuni asupra viitorului acestei ţări din partea celor care tot s-au perindat în guvernările celor 26 de ani. Din punct de vedere conceptual toate cele trei depind una de alta, se intersectează, cu alte cuvinte sunt „tripleţe””, menționează el.
Pentru ca situația din Moldova să se schimbe, Rosian Vasiloi spune că trebuie de schimbat oamenii din politică.
„Să ne eliberăm de „scheletele” din Parlament, Guvern, Preşedinţie, să aducem oameni noi în viaţa politică din Republica Moldova, să aprobăm în sfârşit legea lustraţiei. Nu știu dacă vom putea să facem asta atât de repede, după situaţia în care se află Republica Moldova în aceşti practic 26 de ani. Dar un lucru este extrem de important, să îl facem – să ne găsim Identitatea, indiferent de toate manipulările şi minciunile promovate în toţi aceşti ani. Şi asta trebuie de făcut de noi, cei care trăim pe acest pământ, cei care iubim Moldova! Să scoatem sârma ghimpată din minţile noastre, să ne întoarcem LIBERTATEA!!!”, a precizat Rosian Vasiloi.
Notă: Republicat din 20 august 2017.
Cristina Parfeni