Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a efectuat o vizită de lucru la București. În cadrul acestei vizite a participat la Conferința Internațională „Traficul ilicit cu produse din tutun în Sud-Estul Europei, Rute-Transformări-Tendințe” și a avut mai multe întrevederi bilaterale, transmite OFICIAL.
„Fenomenul contrabandei și schemelor conexe atrage din ce în ce mai mult atenția publicului, instituțiilor de profil și organizațiilor internationale. Prevenirea oricărei forme de crimă transfrontalieră reprezentă o sarcină prioritară și extrem de actuală pentru
Poliţia de Frontieră. Asta am punctat în cadrul Conferinței, inclusiv am menționat că doar prin consolidarea cooperării pe diferite nivele se va putea neutraliza acest fenomen prejudiciabil bugetelor naționale. Totodată, am venit cu mai multe propuneri de dezoltare a acestei cooperări pe diferite paliere de ordin operaționa. În acest sens am propus organizarea conferinței de anul viitor la Chișinău”, a declarat Rosian Vasiloi.
„Am abordat în detalii operațiunile pentru 2022 „punctele de coordonare la sectorul aerian, terestru si maritim”, care sunt în desfășurare și pe care ni-le propunem să le dezvoltăm. În acest sens, am realizat un schimb de opinii asupra angajamentului bilateral de cooperare avantajoasă pe linia de combatere a criminalității transfrontaliere, participarea în operațiuni coordonate, analiza comună a riscurilor, pregătirea profesională, dar și diverse proiecte. Am mulțumit pentru sprijinul continuu din partea Frontex și pentru suportul oferit polițiștilor de frontieră și schimb de bune practici în domeniul de securitate frontalieră. La moment în Republica Moldova sunt detașați permanent 7 ofițeri Fontex la Criva-Mamaliga, Aeroportul Internațional Chișinău și la Palanca-Maiaki-Udobnoe”, a menționat șeful Poliției de Frontieră.
La fel, Rosian Vasiloi a avut o discuție prietenească și constructivă cu omologul său de la București, chestor principal de poliție Liviu Bute, inspector general
Poliţia de Frontieră Română. Mai multe subiecte de interes urmează să le abordeze în cadrul vizitei delegației române în Republica Moldova. În perioada 24 – 25 februarie este planificată la Chișinău sedința comună între cele două autorități de frontieră de pe ambele maluri ale Prutului.
„În încheierea vizitei la București, am avut o întâlnire cu Ambasadorul Republicii Moldova în România. Am vorbit pe marginea agendei de lucru a Conferinței și concluziile făcute. De asemenea am evidențiat stadiul cooperării între cele două autorități de frontieră din Moldova și România, completând cu prezentarea rezultatelor și planurilor comune pe linia asigurării securității frontierei externe a Uniunii Europene”, a precizat Vasiloi.
Alte știri la rubrica
ANRE: Prețurile la carburanți devin tot mai stabile
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 ...