Funcționalitatea punctelor de trecere a frontierei feroviare și reluarea unor curse internaționale, dar și necesitatea îmbunătății infrastructurii în vederea asigurării condițiilor indispensabile efectuării controlului la trecerea frontierei de stat, sunt subiectele principale ale discuției dintre șefii Poliției de Frontieră și Întreprinderii de stat Calea Ferată din Moldova, transmite CURENTUL.
În debutul ședinței, Rosian Vasiloi a apreciat inițiativa reluării circulației celor două trenuri Chișinău-București și Iași-Ungheni, astfel oferindu-se posibilitatea călătorilor de a opta și această cale pentru a reveni acasă sau pentru a planifica o vacanța în România. Totodată, funcționalitatea punctului de trecere a frontierei Ungheni feroviar este mai mult decât necesară în ajunul sărbătorilor, când se atestă un flux majorat de călători, astfel fiind și o modalitate eficientă de a degaja circulația transfrontalieră prin punctele de trecere a frontierei auto.
Un alt capitol al dialogului bilateral a constituit deficiențele, identificate în punctele de trecere a frontierei feroviare și care influențează în mod direct controlul trecerii frontierei de stat. În acest sens, au fost enumerate: lipsa unei infrastructuri moderne, insuficiența încăperilor de serviciu destinate Poliției de Frontieră, amenajarea integrală a perimetrului teritoriului gării cu gard, întru imposibilitatea asigurării regimului, lipsa iluminării teritoriului punctelor de trecere a frontierei și celui aferent ceea ce îngreunează activitatea de monitorizare continuă și control eficient al graniturilor de tren.
„Aceste aspecte vor fi discutate și analizate în cadrul ședințelor interne ale Întreprinderii, iar în cel mai apropiat timp va fi înaintat un set de propuneri menite să excludă aceste neajunsuri”, a menționat Oleg Tofilat.
La final, reprezentanții fiecărei delegații și-au punctat acțiunile ce urmează a fi întreprinse și au dat asigurări de cooperare bilaterală pe domeniul de competență.
Amintim călătorilor că din data de 12 decembrie a fost reluată circulația trenului nr.105/106 Chișinău-București. Până pe 31 decembrie trenul va circula de 2 ori pe săptămână, cu plecare din Chișinău în zilele de joi și duminică, iar din București în zilele de luni și vineri. Începând cu 2 ianuarie 2022 trenul va circula de 3 ori pe săptămână, cu plecare din Chișinău în zilele de marți, joi și duminică, iar din București în zilele de luni, miercuri și vineri. Concomitent a fost reluată circulația zilnică a trenului de frontieră Iași-Ungheni.