Veste bună pentru șoferii de camioane, autobuze și microbuze din țara noastră – România anulează carantina pentru șoferii de TIR și autobuze din Republica Moldova, transmite CURENTUL.
Șoferii de TIR, microbuze și autobuze din Republica Moldova, care merg în România, nu vor mai sta în carantină. Decizia a fost aprobată ieri, în cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) din România.
Astfel, membrii CNSU au decis exceptarea de la măsura carantinei a șoferilor de autovehicule cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care transportă marfă. De asemenea, exceptați de la carantină vor fi și conducătorii de autovehicule cu mai mult de 9 locuri pe scaune, care asigură transport de persoane dacă vor prezenta certificatul de vaccinare, testare sau actul care confirmă trecerea prin boală.
Această decizie, care intră în vigoare din data de 19 decembrie 2021, contribuie la fluidizarea traficului transfrontalier.