Deşi necesitatea educației ecologice a fost recunoscută mult mai devreme atât prin lucrări teoretice, cât şi prin activitatea mai multor naturalişti, lucrările care abordează strict problematica educaţiei ecologice au început să apară abia cu câteva decenii în urmă. Una dintre primele definiţii cunoscute este cea formulată de Stapp (1969), care considera că educaţia ecologică „are ca scop formarea de cetăţeni:

– informaţi cu privire la mediul lor biofizic şi problemele asociate acestuia;

– conştienţi cu privire la posibilităţile lor de a ajuta în rezolvarea acestor probleme;

– motivaţi să lucreze la rezolvarea lor”.

Declaraţia de la Tbilisi (UNESCO, 1978), include în Recomandarea 1(3) scopul şi obiectivele educaţiei ecologice: „Scopul de bază al educaţiei ecologice este de a reuşi în a face indivizii şi comunităţile să înţeleagă caracterul complex al mediului natural şi construit ce rezultă din interacţiunea aspectelor biologice, fizice, sociale, economice şi culturale şi de a dobândi cunoştinţe, valori, atitudini şi deprinderi practice, în vederea participării într-un mod responsabil şi eficient la anticiparea şi rezolvarea problemelor de mediu şi la gestionarea calităţii mediului”.

Cu aproape 50 de ani de experienţă (de la formularea primelor sale definiţii), domeniul educaţiei ecologice continuă să fie considerat unul ambiguu.

Deşi ca termen este din ce în ce mai cunoscut, educaţia ecologică este văzută, mai degrabă, ca un domeniu separat şi nu ca o necesitate permanentă a vieţii noastre cotidiene corelată și cu alte discipline.

De exemplu, există o rutină în a forma economişti care deţin înţelegere rudimentară a ecologiei. A preda economia, de exemplu, fără a face referire la legile termodinamicii sau ecologiei înseamnă, de fapt, transmiterea unei idei complet greşite, şi anume, că fizica şi ecologia nu au nimic de a face cu economia.

Astfel se explică de ce sistemele economice naţionale nu scad din produsul intern brut costurile sărăcirii biotice, eroziunii solului, prezenţei poluanţilor în aer sau epuizarea resurselor naturale.

Educaţia ecologică reprezintă un pas important al unui proces al cărui rezultat final ar trebui să fie transformarea participanţilor în persoane judicioase şi motivate cu un puternic angajament către cauza ecologică. Însă formarea adevăratei culturi ecologice necesită timp. Atingerea ei nu poate fi realizată cu ajutorul unui ,,cuptor cu microunde educaţional”, ci prin parcurgerea câtorva paşi pentru a atinge nivelul culturii ecologice:

1. Simpla conştientizare – cunoaşterea existenţei unei probleme şi a importanţei acesteia, fără însă a fi familiar cu complexitatea sa, implică o dorinţă de acţiune limitată.

2. Consecvenţa în conduita personală – înţelegerea anumitor subiecte mai accesibile cu privire la problemele de mediu, care se reflectă în modificări de comportament, dar nu necesită o cunoaştere detaliată a situaţiei.

3. Cultura ecologică – rezultatul unui program amplu de educaţie ecologică, pe parcursul căreia participantul progresează de la stadiul de înţelegere profundă la dezvoltarea unor competenţe, ajungând în final la dorinţa şi capacitatea de a acţiona.

Despre importanța cunoașterii și parcurgerii în ansamblu a acestor pași de către cetățenii Republicii Moldova s-a discutat în ședința online ,,Educația ecologică-pilon al dezvoltării durabile” din cadrul campaniei de informare și conștientizare a populației, demarată de Agenția de Mediu. Au participat reprezentanți ai societății civile, experți, pedagogi și elevi care au abordat problemele și beneficiile educației ecologice, arătând motivele pentru care este considerată importantă, modul prin care se poate dobândi cunoştinţa şi experienţa necesară atingerii conştiinţei ecologice, motivaţiei şi capacităţii de implicare în rezolvarea problemelor de mediu, realizării obiectivelor dezvoltării durabile, precum și, necesitatea reformelor pentru revitalizarea domeniului protecției mediului. Iată unele declarații ale celor prezenți la ședință:

ONG-uri

„La capitolul legislație de mediu nu stăm prost, însă respectarea prevederilor legislației în domeniu lasă mult de dorit. Da, acțiuni de informare, conștientizare și educație ecologică se desfășoară în cadrul multor proiecte, totuși pentru a aplica în practică cele învățate (ex. colectarea selectivă a deșeurilor) necesită o infrastructură corespunzătoare, care lipsește. Principul poluatorul-plătește se aplică tuturor. Astfel, este necesară o nouă abordare a problemelor de mediu la nivel de Guvern, APL-uri pentru a motiva, obliga cetățenii la adoptarea unui comportament prietenos mediului înconjurător.

Cetățenii, în special tinerii, sunt deschiși și dornici de a se implica în activități de protecție a mediului, participând activ în diverse proiecte, tinerii fiind și un eficient canal de informare pentru părinții lor.

Însă cu mediul de afaceri este mai dificil. Unii agenți economici acceptă mai degrabă să achite amenzi, decât să investească în stații de preepurare, tehnologii non-poluante. În așa manieră nu vom ajunge la îmbunătățirea calității componentelor mediului, ci mai degrabă la o înrăutățire.

S-a remarcat în această perioadă pandemică că respectarea a măsurilor de sănătate publică expuse în hotărâri are la bază sancționarea cetățenilor (amenzi usturătoare). Astfel, educația ecologică în paralel cu sancționarea ar aduce rezultate în contracararea cazurilor de încălcare a prevederilor legislației de mediu. Amenzile pentru încălcarea prevederilor legislației de mediu sunt modeste în comparație cu prejudiciul adus mediului înconjurător.”

Adriana Velicinschi, Coodonator de proiect Centrul Național de Mediu a prezentat în cadrul ședinței suportul educațional pentru elevi și cadre didactice, ce conține materiale educaționale și o varietate de întrebări și sarcini, prevăzute pentru a fi realizate atât individual, cât și în grupuri, cu întrebări pe tema ,,Schimbările climatice”, precum și îndrumări metodologice pentru profesori, cu privire la utilizarea setului la ore, în diferite clase.

Pedagogi

,,Deși educaţia ecologică este considerată de mare importanță, totuși continuă să fie neintegrată în programul preșcolar, şcolar, fără corelaţie cu alte materii şi cu o ofertă redusă în ceea ce priveşte aplicabilitatea în viaţa de zi de zi. Cert este faptul că, fără un program educaţional în care să fie inclus şi aspectul ecologic, nu vom putea vorbi în viitorul apropiat despre o societate informată, sensibilizată asupra problemelor privind protecţia mediului, dezvoltarea durabilă şi, nu în ultimul rând, modul sănătos de viaţă. Rolul familiei este primordial, exemplul lor îl urmează copiii. În familie se neglijează aspectul educației ecologice și ceea ce ,,zidesc,, educatorii, profesorii nu este consolidat în familie.”

Experți

,,Din păcate, la capitolul educaţie ecologică în Republica Moldova niciodată nu am înregistrat succese remarcabile, ba am pierdut cam 30 de ani. Au existat etape când aceasta s-a bucurat de o atenţie mai mare din partea autorităţilor de resort, dar acum suntem la o etapă de regres. Educația ecologică este necesară simultan la toate nivelurile (grădiniță/ școală/ facultate/ activitate economică/ viața cotidiană). Toți suntem consumatori de resurse naturale, generatori de deșeuri și respectiv, schimbarea trebuie să înceapă de la noi, fiecare în parte – cu o abordare corectă a problemelor de mediu și o atitudine prietenoasă mediului. Întregul sistem în domeniul protecției mediului are nevoie de o resetare. Este necesară, mai mult ca oricând, o viziune corectă, de prioritizat acțiunile (la nivel de Guvern), de soluționat problemele de mediu ,,cap-coadă”, de revizuit programele de formare profesională în domeniul protecției mediului și lista poate continua. Reforma instituțională, prin comasarea ministerelor, a generat insuficiență de personal, iar unii angajați în cadrul ministerului de resort și a instituțiilor din subordine au o pregătire slabă și efectele sunt evidente…”

Elevi

,,În ce privește modalităţile prin care am putea obţine o relaţie mai strânsă între educaţie şi ecologie, soluţia optimă ar fi schimbarea accentelor de la teorie spre practică, cu implicarea cât mai activă a tinerii generaţii în acţiuni de protecţie a mediului ambiant. Astfel, noi, tinerii nu doar vom studia domeniul dat, nu doar vom cunoaşte particularităţile acestuia, dar şi vom avea posibilitatea și motivația de a participa la soluţionarea problemelor stringente de mediu în comunități”.

Tinerii de astăzi sunt adulții de mâine care vor lua decizii!!!!

Da, instruirea şi educaţia ecologică este un proces de o complexitate deosebită, deaceea trebuie să se petreacă neîntrerupt prin toate disciplinele de învăţământ, la toate activităţile intra- şi extraşcolare în scopul acumulării cunoştinţelor despre mediu, formarea deprinderilor şi convingerilor necesităţii protecţiei mediului.

Societatea modernă, o societate puternic tehnologizată, cere mai mult ca oricând o altă educaţie ecologică – educaţia pentru dezvoltare durabilă ce impune o reorientare a sistemului educațional curent, bazat exclusiv pe oferirea de informaţii, către unul bazat pe tratarea probleme economice, sociale și de mediu și identificarea soluţiilor posibile.

Educaţia pentru o dezvoltare durabilă poate ajuta să transforme perspectiva noastră în realitate, poate genera o schimbare în mentalităţile oamenilor, potenţând capacitatea acestora de a crea o lume mai sigură, mai sănătoasă și mult mai prosperă, îmbunătăţind astfel calitatea vieţii.

Instituţiile de învăţământ din sistemul formal joacă un rol important în dezvoltarea capacităţilor de la vârste fragede, oferind cunoștinţe și influenţând atitudinile și comportamentul copiilor. Este important să se asigure o bună cunoaștere în ceea ce privește dezvoltarea durabilă de către toţi elevii, iar aceștia trebuie să fie conștienţi de efectele deciziilor ce contravin unui proces de dezvoltare durabilă.

Este importantă și sprijinirea activităţilor de educaţie informală și non-formală pentru dezvoltare durabilă, deoarece acestea sunt un complement esenţial al educaţiei formale, inclusiv în cazul formării adulţilor. Educaţia informală la locul de muncă adaugă valoare atât angajaţilor, cât și angajatorilor.

Aceasta va spori reușita realizării celor 10 obiective ale principalului document de planificare strategică al țării – Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030” ce include patru piloni ai dezvoltării durabile:

– economia durabilă și incluzivă;

– capital uman și social robust;

– instituții oneste și eficiente;

– mediul ambiant sănătos.