Comisia Pre-Vetting anunță rezultatul evaluării în privința a încă doi candidați la funcții în Consiliul Superior la Procurorilor (CSP). Potrivit Comisiei, candidata desemnată de Academia de Științe a Moldovei în CSP, Rodica Ciobanu, întrunește criteriile de integritate financiară și etică și promovează evaluarea. În cazul procurorului Anatolie Gîrbu, Comisia a emis o decizie de nepromovare a evaluării. Informația detaliată, aferentă procesului de verificare a integrității celor doi, se conține în deciziile transmise, astăzi, candidaților și instituțiilor responsabile de organizarea concursului, în acest caz Academia de Științe a Moldovei și CSP.
Deciziile sunt cu drept de atac și pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție în 5 zile din data recepționării, fără respectarea procedurii prealabile. Dacă în 48 de ore din momentul primirii deciziilor, candidații nu notifică Comisia despre refuzul lor privind publicarea, acestea vor fi plasate pe pagina web a Comisiei, în formă depersonalizată. Doar candidații care promovează evaluarea Comisiei Pre-Vetting sunt eligibili pentru funcția de membru în CSP.
Rodica Ciobanu a fost audiată public de membrii Comisiei Pre-Vetting în a doua rundă de audiere a candidaților la CSP, organizată la sfârșitul lunii mai. Interviul acesteia s-a axat pe un subiect de integritate financiară, pertinent evaluării. Candidatul Anatolie Gîrbu, adjunct al procurorului-șef al Procuratura raionului Ungheni, a solicitat să fie evaluat exclusiv în baza materialelor acumulate de Comisie, optând să nu participe la audieri în ședință publică.
Până în acest moment, Rodica Ciobanu este a doua candidată la CSP care a promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting, după agentul guvernamental la CEDO, Dumitru Obadă. Alți patru candidați nu au promovat evaluarea pe motiv că s-au retras din concurs sau nu au depus în termen Declarația pentru 5 ani, iar patru candidați nu au promovat, urmare a parcurgerii procesului complet de verificare. Opt candidați sunt în așteptarea deciziilor Comisiei.