[ X ]
Roberta Metsola, la Chișinău: Situația economică e dificilă, dar noi am oferit susținere și vom continua să o oferim
11 Noiembrie

Roberta Metsola, Președintele Parlamentului European, a declarat că a venit la Chișinău cu mai multe mesaje pentru Republica Moldova, informează CURENTUL.

După ce s-a întâlnit cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și cu reprezentanții Cabinetului de miniștri, cu care a discutat despre perspectivele europene ale țării și pașii care trebuie întreprinși, Roberta Metsola a susținut o conferință de presă împreună cu Maia Sandu.

„Sunt aici ca să transmit un mesaj din numele celor 705 membri ai Parlamentului European din cele 27 de state europene – Europa e aproape de dumneavoastră și vom fi aproape. Vom fi puternici și uniți”, a spus oficialul european.

Președintele Parlamentului European a spus că Uniunea Europeană va ajuta Republica Moldova să-și diversifice aprovizionarea energetică, dar și în dezvoltarea economiei.

„Situația economică e dificilă, dar noi am oferit susținere și vom continua să o oferim”, a menționat ea.

Roberta Metsola a dat asigurări că Parlamentul European cunoaște care e situația și e gata să facă mai mult și să se miște mai repede pentru a susține Republica Moldova în calea integrării europene.

Președintele Maia Sandu, la rândul său, i-a mulțumit Robertei Metsola pentru susținerea Parlamentului European și a declarat că „aderarea la UE ne poate oferi viitorul pe care ni-l dorim – unde fiecare cetățean se simte în siguranță și își poate realiza potențialul.

„Avem nevoie de sprijin în următorii pași pe care-i vom face pentru integrarea țării noastre în Uniunea Europeană, inclusiv pentru a realiza reformele ce ne vor aduce mai repede în UE.

Avem nevoie de ajutor și pentru a depăși consecințele dramatice ale războiului pe care Federația Rusă îl poartă contra statului vecin și prieten Ucraina…”, a spus Maia Sandu.

Inapoi la arhiva noutaților