[ X ]
Rezultatul perchizițiilor efectuate la fostul director al SIS
30 Martie

Pe parcursul zilei de ieri, 29 martie 2022, procurorii anticorupție cu suportul ofițerilor Centrului Național Anticorupție, au efectuat percheziții la patru imobile și un automobil, în cadrul unei cauze penale, pornite pe faptul îmbogățirii ilicite, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică (art.330/2 alin.(2) din Codul penal), în care este vizat un ex-director al Serviciului de Informații și Securitate, transmite CURENTUL.

Prin urmare, ex-directorul SIS este bănuit că, în perioada anilor 2014-2019, deținând mai multe funcții de demnitate publică, în scopul de a-și ascunde veniturile pe care nu le putea justifica în mod legal, a pus în aplicare un plan infracțional ce consta în procurarea pentru sine a unor bunuri mobile și imobile prin intermediul unor persoane interpuse și înscrierea fictivă a dreptului de proprietate pe numele rudelor sau a persoanelor de încredere.

În rezultatul perchezițiilor efectuate, procurorii anticorupție au ridicat mai multe documente, un telefon mobil și un iPod, care urmează a fi examinate și apreciate din punct de vedere al pertinenței, concludentei și utilității lor în raport cu circumstanțele cazului investigat.

Menționăm că, ex-directorul SIS a fost recunoscut și audiat în calitate de bănuit în săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită. Acesta a dat declarații referitor la circumstanțele cazului, însă vinovăția în săvârșirea infracțiunii de care este bănuit nu a recunoscut.

Subsecvent, informăm că, acesta a fost reținut pe un termen de 72 de ore, fiind plasat în izolatorul Centrului Național Anticorupție.

Ulterior înaintării învinuirii, procurorii vor decide asupra măsurii preventive ce urmează a fi aplicată în privința acestuia.

Concomitent, informăm că, la moment se efectuează mai multe acțiuni procesual penale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului investigat.

Despre măsurile întreprinse și soluția dispusă pe caz, vom reveni ulterior cu informații suplimentare.

Reiterăm că, acțiunile sunt desfășurate în limitele legale, cu asigurarea respectării tuturor drepturilor și libertăților legitime și a prezumției de nevinovăție a persoanei supuse investigațiilor penale.

Inapoi la arhiva noutaților