Conform rezultatelor activității subdiviziunilor din teritoriu ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, pe parcursul perioadei trecute au fost efectuate 12 controale la agenții economici din domeniul producției de origine vegetală, la 15 depozite pentru păstrarea cerealelor la 83 agenți economici, utilizatori de produse de uz fitosanitar și fertilizanți, 2 magazine agricole și 19 depozite pentru păstrarea temporară a PUFF, transmite CURENTUL.
Verificări s-au făcut și la 11 agenți economici, care cultivă semințe și material săditor pentru comercializare pe piețele interne și peste hotare.
Inspectorii ANSA s-au deplasat la 6 ferme de bovine, porcine, ovine și caprine iepuri, chinchile și păsări, 46 de exploatații de animale, 67 deținători de bovine, ovine și păsări de casă, 19 stâne de ovine și caprine și 3 stupine, unde au efectuat controale planificate și inopinate.
În perioada de referință au fost verificate din punct de vedere a conformității 5 puncte farmaceutice, 9 puncte de colectare a laptelui, 5 abatoare, 7 puncte de sacrificare, 4 depozite frigorifice,1 pavilion de comercializare a peștelui proaspăt și o secție de mezeluri. Controlului au fost supuse o fabrică de lapte, 3 brutării, 6 mori și 3 depozite de păstrare a produselor alimentare.
Inspectorii pentru supravegherea comerțului au vizitat 101 magazine alimentare, 5 gherete alimentare, 3 magazine specializate. Au fost întreprinse vizite de control la 5 săli de festivități, 16 cafenele, 4 baruri, 5 cantine, 3 blocuri alimentare din instituții școlare și 17 de blocuri din cele preșcolare.
În total, în urma controalelor efectuate de către inspectorii ANSA pe parcursul săptămânii trecute au fost depistate 78 de neconformități, întocmite 101 de prescripții, 46 de procese verbale de contravenție. În urma controalelor au fost aplicate amenzi în sumă de 80 de mii 350 de lei.
Cristina Parfeni