Procuratura Anticorupție aduce la cunoștința publicului că, la 16 noiembrie 2021, în comun cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, au fost efectuate în total 7 percheziții în cadrul cauzei penale în care este vizat un judecător din cadrul Curții de Apel Bălți, transmite CURENTUL.
În urma acțiunilor de urmărire penală, magistratul și încă două persoane, complicii acestuia, au fost recunoscuți în calitate de bănuiți, urmând să fie puși sub învinuire cu înaintarea învinuirii în săvârșirea infracțiunii încriminate.
Totodată, menționăm că complicii au depus declarații și cooperează cu procurorii, indicând asupra faptelor imputate magistratului de îmbogățire ilicită.
Perchezițiile au fost efectuate la mai multe locații printre care la biroul de serviciu, domiciliul și la automobilul care se află în folosința magistratului.
În urma operațiunilor de descindere, au fost ridicate de la magistrat mijloace bănești în valută străină (precum dolari, euro, hrivna ucraineană, roni) și valută națională, a căror proveniență magistratul nu a putut justifica și două cartușe pentru armă de vânătoare cu țeavă lisă, care erau păstrate fără respectarea regulilor de păstrare corectă a armei și munițiilor conform legislației în vigoare și actelor normative ale Ministerului Afacerilor Interne.
În rezultatul acțiunilor de urmărire penală au fost depistate și ridicate telefoane mobile, înregistrări video din cadrul mai multor instituții, documente în original, contracte, recipise, care au importanță pentru cauza penală.
Drept urmare, magistratul și încă o persoană bănuită în cadrul cauzei penale au fost reținute și plasate în izolator pe un termen de 72 de ore.