[ X ]
Rezultate preliminare de la CEC și Promo-LEX. Vezi diferențele de procentaj!
31 Octombrie

Asociația Promo-LEX efectuează numărarea voturilor, în paralele, cu organele electorale. Astfel, astăzi Pavel Postică, șeful Misiunii de observare a alegerilor prezidențiale din 30 octombrie curent a prezentat rezultatele preliminare obținute în urma procesului de numărare, informează CURENTUL.

În cadrul unei conferințe de presă, Postica a spus că Promo-LEX a primit procese de verbale din 2023 secții de votare – 1979 din țară și 44 de peste hotare.

Potrivit lui, observatorii de la două secții de votare din țară nu au reușit să transmită informațiile necesare în timpul prestabilit. Totodată, în ceea ce ține de secțiile de votare peste hotare, serviciile poștale nu s-au ținut de cuvînt și legitimațiile de observatori nu au ajuns la timp, astfel observatorii Promo-LEX au monitorizat procesul în 44 de secții de votare dinafara țării.

Pavel Postica a menționat că, cea mai mare prezență la vot s-a înregistrat la mijlocul zilei, fiind vorba de 5.8% din alegători/pe oră.

Șeful Misiunii de observare a alegerilor prezidențiale a prezentate rezultatele preliminare ale votului și diferențele în raport cu rezultatele prezentate de Comisia Electorală Centrală la ora 10.00, astăzi:

Igor Dodon – 47,44% (Promo-LEX), 48,26 %(CEC);
Maia Sandu – 37,71%(Promo-LEX), 38,42% (CEC);
Dumitru Ciubașenco – 6,20% (Promo-LEX), 6.01% (CEC);
Iurie Leancă – 3,21% (Promo-LEX), 3,11% (CEC);
Mihai Ghimpu – 1,84% (Promo-LEX), 1,80% (CEC);
Valeriu Ghilețchi – 1,04% (Promo-LEX), 1,06% (CEC);
Maia Laguta – 1,47% (Promo-LEX), 0,75% (CEC);
Silvia Radu – 0,88% (Promo-LEX), 0,4% (CEC);
Ana Guțu – 0,18% (Promo-LEX), 0,17% (CEC).

Pavel Postica a spus că rezultatele preliminare, deoarece factorul uman ar fi putut genera unele erori. Potrivit lui, în următoarele două zile toate procesele verbale vor fi prelucrate manual și ulterior vor fi prezentate rezultatele finale.

Șeful Misiunii a mai spus că, de asemenea, că va fi efectuată evaluarea cantitativă și calitativă a proceselor verbale, precizînd că există 8 formule de calculare a calității proceselor verbale.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților