[ X ]
Revin la Președinție
16 Martie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, anunță că a semnat decrete privind numirea a trei consilieri, informează CURENTUL.

„Este vorba despre dl. Corneliu Popovici, consilier în domeniul educației, culturii și cercetării; dl. Aureliu Ciocoi, consilier în domeniul politicii externe, și dl. Victor Gaiciuc, consilier în domeniul apărării şi securităţii naţionale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate”, a comunicat Dodon.

„Le-am mulțumit tuturor pentru activitatea desfășurată în funcțiile de miniștri și i-am felicitat cu prilejul revenirii în echipa prezidențială. Mi-am exprimat convingerea că și pe viitor își vor depune eforturile în îndeplinirea cu succes a sarcinilor responsabile care le revin”, a scris Dodon, pe Facebook.

De menționat că, astăzi, Guvernul a fost supus unor remanieri, în urma creării coaliției PSRM-PDM. Prin urmare, cei sus-numiți au fost demiși din funcții.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților