Patru persoane, cu vârste cuprinse între 39 – 45 de ani, domiciliați în orașele Soroca, Florești și municipiul Chișinău, membri ai unui grup infracțional, au fost reținuți fiind suspectați de furt. Anterior, aceștia au fost condamnați pentru infracțiuni similare, informează CURENTUL.
În urma investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției Combaterea Crimei Organizate a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu angajații Direcției Generale Urmărire Penală și ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate și Cauze Speciale s-a stabilit că în noaptea de 26 martie curent, suspecții au pătruns pe teritoriul unei întreprinderi din satul Bulboci, raionul Soroca. Aceștia, au deteriorat lacătul de la depozit, sustrăgând 160 de saci cu seminţe de floarea soarelui, erbicide și chimicale destinate pentru protecția culturilor agricole. Astfel, cauzându-i victimei o pagubă materială în sumă de 601 583 lei.
Ca urmare a 30 de percheziții, la domiciliile suspecților, au fost depistate și ridicate arme de foc, obiecte din aur, sume de bani și valută, substanțe asemănătoare cu drogurile, semințe de floarea soarelui și porumb, erbicide și chimicale destinate pentru protecția culturilor agricole, precum alte bunuri și obiecte ce prezintă interes pentru cauza penală.
La moment, trei dintre suspecți sunt arestați pentru 30 de zile, iar unul este reținut pentru 72 de ore. Persoanele culpabile de „Furt”, se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.
Ofițerii de investigații continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, precum și complicitatea suspecților la săvârșirea altor infracțiuni similare, comise pe teritoriul țării.
Anastasia Borta